Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slavă Domnului că nu s-a schimbat!

Publicat in Jurnalul, vineri 1 iunie 2007 ·

Iată insă că Traian Băsescu n-a invăţat nimic din lecţia Referendumului. Nutrind iluzia unui vot zdrobitor, preşedintele nu numai că a continua să se comporte ca un client de Golden Blitz, dar, mai mult, şi-a accentuat pănă la paroxism deficienţele de personalitate.

Vineri, 18 mai 2007, cu o zi inaintea Referendumului, publicam in Jurnalul Naţional un editorial al cărui titlu suna niţel ciudat: "De ce trebuie să invingă Traian Băsescu".

Plecănd de la realităţi, prevedeam o victorie zdrobitoare a preşedintelui suspendat. O victorie pe care o puneam alături de erorile campaniei duse de Coaliţia antiprezidenţială, de sentimentul romănilor că totuşi Traian Băsescu n-a comis fapte atăt de grave in stare să justifice o sancţiune atăt de dură precum demiterea, pe seama a ceea ce numeam Sindromul Băsescu. "După ani intregi de politicieni serioşi şi vedete de bun-simţ - scriam - , romănii au simţit nevoia unor personaje de telenovelă, prin pitorescul lor departe de exigenţele Europei civilizate (...). Traian Băsescu intruchipează perfect acest model." Consideram totuşi că acest sindrom e trecător: "Desigur, cu trecerea timpului, acest model se va epuiza şi romănii, sătui de scandaluri ieftine de circ politic, dar mai ales simţind pe pielea lor ce inseamnă să ai un şef de stat precum Traian Băsescu, se vor indrepta către modelul european de funcţionare". "Pentru ca acest Sindrom să dispară - concluzionam - trebuie ca Traian Băsescu să se intoarcă la Cotroceni. Şi nu oricum, ci in triumf. Incapabil să inveţe ceva din viaţă, ahtiat după rating, lipsit de luciditatea bărbatului de stat, el va vedea in votul de sămbătă doar confirmarea felului său de a face politică."

Referendumul m-a contrazis niţel. In ciuda sumelor inspăimăntătoare de bani negri aruncaţi in joc de cercurile mafiote din jurul Cotrocenilor, a negustoriei dintre Traian Băsescu şi pă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 54 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°