Noul sezon al show-ului de divertisment readuce diseară, la Pro TV, rubrica „Românii n-au talent“, unde vor concura un hingher din Giurgiu care va lătra şi „Fuego“ cu hitul „Despodobeşte, mamă, bradul“.
„Serviciul Român de Comedie" revine cu forţe proaspete. Chiar din prima ediţie a show-ului începe un nou sezon al rubricii „Românii n-au talent". „Facem acest lucru ca să nu mai existe discriminare. De ce românii cu talent să aibă emisiune şi cei fără talent, nu?", se întreabă şeful de la SRC, Toni Grecu.
Concurenţii ediţiei inaugurale a rubricii „Românii n-au talent" vor fi Fuego, care va cânta în premieră „Despodobeşte, mamă, bradul", un hingher din Giurgiu care va lătra şi un ţăran din Răsculata care va cânta varianta proprie a piesei „Sophie", interpretată în varianta originală de Maximilian. Concurenţii vor fi jurizaţi de Toni Grecu, asistenta sa, Gina (Jojo) şi Costel (Mihai Bobonete). Toni Grecu şi asistenta sa, Gina (Jojo), sunt pregătiţi însă să le aducă telespectatorilor şi alte noutăţi din „Clanul Lupilor", aventuri din viaţa Supravieţuitorului, o pleiadă de antitalente, dar şi un nou premier şi invitaţi-surpriză.
„Clanul Lupilor", la atac
Serialul „Clanul Lupilor" va da lovitura în noul sezon, garantează Grecu. „Continuăm povestea de unde am lăsat-o sezonul trecut. Titel (Mihai Bobonete) vrea să scape cu orice preţ de madam Marga, care nu se lasă, mai ales că i-a luat 15.000 de euro din economiile personale şi nu ştie cum să-i recupereze. Va fi un sezon plin de întâmplări demne de un film de aventură, în care va apărea şi un personaj nou, Abdul Mohamed, un cetăţean sirian, traficant de lână etnobotanică, interpretat de Sergiu Costache. Şi pot să vă mai dezvălui că madam Marga are un nou hit cu coregrafie: «Ai se eu te pego»", mărturiseşte şeful de la SRC.
Echipei de la SRC i se va alătura şi un nou coleg. Cel care va prel