Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde e rovinieta? – Minciuni adevarate

Publicat in Jurnalul, joi 7 august 2008 · ·

Autoritatile ne mint in continuare, sustinind ca nu este nici o criza de rovinieta. In Bucuresti, abtibildurile s-au comercializat ieri doar in doua puncte, care s-au inchis la ora 15:00!

Autorităţile ne mint în continuare, susţinînd că nu este nici o criză de rovinietă. În Bucureşti, abţibildurile s-au comercializat ieri doar în două puncte, care s-au închis la ora 15:00!

Criza de roviniete va mai continua încă patru luni. Motivul e limpede: din cele 12 milioane de roviniete necesare, au fost distribuite sub un milion, din care circa 650.000 cu valabilitate de şapte şi 30 de zile, bune pentru autoturisme. Restul de 11 milioane urmează să ajungă pe piaţă pînă la sfîrşitul anului.

Autorităţile încep să recunoască, după articolul publicat în Jurnalul Naţional, că au scos la vînzare un număr extrem de mic de roviniete în raport cu necesarul solicitat de piaţă. Românii care pleacă zilele acestea în concediu devin, fără vina lor, pasibili oricînd de amendă. Deşi firma Eltronis nu şi-a respectat contractul, care prevedea ca pînă la 3 august să livreze 2 milioane de roviniete, Compania de Drumuri dă vina tot pe cetăţeni, pentru că nu caută suficient. Maria Magdalena Grigore, director la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDP), a declarat că locuitorii Capitalei nu duc lipsă de roviniete, ele putînd fi achiziţionate de la cele nouă puncte de vînzare ale DRDP Bucureşti. În realitate sînt doar două locuri de distribuţie a abţibildelor, care trag obloanele la ora 15:00: unul în Militari, pe B-dul Iuliu Maniu 401 A şi al doilea pe şos. Chitilei nr. 232.

BRAMBUREALĂ. Pînă ieri, comunicatele primite de la Compania de Drumuri ne indicau mai multe locaţii de unde se puteau lua roviniete, benzinăriile Petrom, OMV, Mol, Rompetrol etc. Astăzi, singurele locaţii sigure sunt centrele DRDP Bucureşti. "Noi avem la punc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 39 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 24 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 55 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°