Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terapie cu cântec

Publicat in Jurnalul, duminică 24 februarie 2008 ·

Conform unui experiment, tangoul este o adevărată terapie pentru persoanele care suferă de Parkinson.

MIŞCARE - tangoul redă echilibrul celor cu Parkinson

Conform unui experiment, tangoul este o adevărată terapie pentru persoanele care suferă de Parkinson.

Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Washington susţin că tangoul îi ajută pe cei cu Parkinson să-şi îmbunătăţească mobilitatea şi echilibrul. Pentru a ajunge la această concluzie, ei au comparat efectele tangoului argentinian şi ale exerciţiilor obişnuite de gimnastică asupra a 19 pacienţi cu Parkinson. Unii dintre aceştia au efectuat 20 de cursuri de dans, iar ceilalţi, tot atâtea şedinţe de kinetoterapie.

Exerciţii. Cursurile de dans cuprindeau exerciţii de stretching şi menţinere a echilibrului, paşi de tango, dans cu sau fără partener. Şedinţele de kinetoterapie au constat în 40 de minute de exerciţii pe saltea, exerciţii având ca suport un scaun şi stretching. În final, tuturor pacienţilor le-au fost aplicate teste pentru măsurarea mobilităţii şi echilibrului. Rezultatul: cei care au urmat cursurile de tango au beneficiat de o creştere mai mare a mobilităţii şi echilibrului comparativ cu pacienţii care au efectuat exerciţii obişnuite.

“Datorită rezultatelor acestui experiment, suntem de părere că tangoul poate ajuta persoanele care suferă de boala Parkinson. Deşi unii dintre pacienţi au fost sceptici la începutul experimentului, pentru că nu mai dansaseră de câţiva ani sau pentru că le era teamă din cauza bolii, studiul a demonstrat că tangoul îmbunătăţeşte mobilitatea şi echilibrul, două capacităţi fizice extrem de importante pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu Parkinson”, a declarat Gammon M. Earhart, unul dintre coordonatorii experimentului. Deşi orice dans poate contribui la îmbunătăţirea mobilităţii şi echilibrului, tangoul pre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 53 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 38 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°