Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HAOS în Cipru: supermarketurile sunt în pericol să rămână fără alimente

Publicat in Romania Libera, duminică 24 martie 2013 ·

Unele supermarketuri din Cipru au rămas aproape fără alimente, iar situaţia ar putea deveni generală săptămâna următoare, întrucât băncile sunt închise încă de pe 15 martie, iar furnizorii au început să ceară plata în numerar pentru livrări, transmite Mediafax.

Retragerile de la bancomate au fost limitate iniţial la 260 de euro, prag redus ulterior la 100 de euro. Măsura a fost impusă după ce ciprioţii au încercat să-şi scoată banii din bănci în acest mod.

"Stocurile supermarketurilor sunt suficiente pentru încă două sau trei zile. Dacă nu se ajunge la o soluţie curând, iar băncile rămân închise la începutul săptămânii următoare, atunci vor fi probleme", a declarat preşedintele Asociaţiei Supermarketurilor din Cipru, Andreas Hadjiadamou.

Dacă furnizorii îşi vor menţine decizia de a livra doar contra plăţii în numerar, rafturile din supermarketuri vor fi goale, a spus el.

"Pericolul de a avea rafturi goale în supermarketuri este vizibil, având în vedere că furnizorii nu vor renunţa la decizia lor şi nu ne vor ajuta în acestă situaţie nouă pentru Cipru", a adăugat Hadjiadamou.

Băncile din Cipru, închise de pe 15 martie, ar trebui să-şi reia activitatea marţi. Instituţiile de credit au fost închise pentru a evita retrageri masive, după ce statele zonei euro au condiţionat împrumuturi externe de 10 miliarde de euro pentru Cipru de impunerea unei taxe pe depozitele bancare. Taxa a fost respinsă marţi de Parlament, iar politicienii ciprioţi încearcă să găsească alternative.

Banca Centrală Europeană a avertizat, însă, că dacă autorităţile de la Nicosia nu ajung la un acord cu UE şi FMI pentru un pachet de împrumuturi externe până luni, va opri accesul institutţiilor de credit cipriote la mecanismul de lichiditate de urgenţă.

Unele supermarketuri din Cipru au rămas aproape fără alimente, iar situaţia ar putea deveni generală săpt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°