Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: Zile gratuite de vacanță la 20 de hoteluri de pe litoral

Publicat in Adevarul, joi 24 iunie 2010 ·

Până pe 15 iulie, dar și după 15 august, la un sejur plătit de 5 zile, mai stai gratis o noapte sau două la mare. În afară de Vama Veche și Cap Aurora, în toate stațiunile se poate prelungi sejurul la mare; însă oferta este valabilă numai prin agențiile de turism și nu la recepțiile hotelurilor.

Cele mai multe unități hoteliere sunt de două stele, iar programul lansat de Autoritatea Națională de Turism își propune atragerea românilor spre litoral. Cel mai mic tarif disponibil al programului Zile gratuite de vacanță este în Neptun, la Hotel Prahova, de o stea, unde 5 nopţi de cazare în luna iunie costă numa 120 lei/persoană. La Hotelul Bavaria Blu, patru stele, plăteşti 4 nopţi şi stai 5 zile sau plăteşti 5 şi stai 7, iar preţurile pot ajunge la 485 de lei pe sejur. La Hotelul Malibu, patru stele, plăteşti 4 zile şi stai 5, în lunile iunie şi septembrie şi costă 417 lei de persoană. La Hotelul Ambasador, din Mamaia, preţurile din program ajung la 255 de lei de persoană. Alte oferte sunt în Eforie Nord, la Hotel Anca, de 3 trei, unde plătești 6 nopți și stai 7, cu 70 de lei pe zi; la Hotel Jupiter, Hotel Iris, de 3 stele, aceeași ofertă costă 100 de lei pe zi. „Până în prezent s-au vândut 17.000 de astfel de pachete. Ne aşteptăm ca până la finalul programului să avem un număr de cel puțin 35.000 de turişti care aleg să profite de această ofertă“, a declarat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România. Există și varianta gratis 100% 100 de persoane vor petrece gratis o vacanţă de o săptămână în staţiunea Mamaia. Acestea vor fi desemnate prin tragere la sorţi, în urma unei înregistrări pe site-ul www.mamaia360.ro. Tot ce trebuie să faci este să te întregistrezi pe site, apoi să ai norocul tragerii la sorți. În plus, să fii de acord să participi la un reality show, transmis pe internet și care are drept sco

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum o ora
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 57 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 43 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 15 minute
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Soldatul american acuzat de furt în Rusia a provocat daune "semnificative", susține un tribunal rus. Ce spune Pentagonul despre acțiunile lui Gordon Black

Ziare.com acum 39 minute
Gordon Black, soldatul american care este arestat în oraşul rusesc Vladivostok cel puţin până la 2 iulie, a fost acuzat oficial de furt de natură să provoace pagube semnificative, conform deciziei tribunalului rus, relatează Reuters. Tribunalul dist

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°