Oltchim a început excelent partida în defensivă, oprind trei atacuri consecutive ale campioanei Ungariei şi marcând o dată (min. 3). Brădeanu a adus egalarea, dar apărarea lui Gyor nu a putut s-o oprească pe Puşcaşu, la al doilea gol. Unguroaicele au trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 6, 4-3, dar aceeaşi Brădeanu a ratat desprinderea, de la 7 metri, în faţa Paulei Ungureanu, porivit Mediafax.
Ambele echipe au avut realizări de pe extreme, portarii Palinger şi Ungureanu fiind greu de depăşit din alte unghiuri, 6-6 (min 13). A urmat o cădere în ofensiva Oltchimului, care s-a grăbit inexplicabil, ratând atacuri preţioase, dar şi o aruncare de la 7 metri, 10-7 (min. 19). Jucătoarele antrenate de Radu Voina s-au "trezit" la timp, au replicat prin două goluri consecutive, obligând Gyor să intre la time-out. A urmat egalarea, prin golul Adei Nechita, 10-10 (min. 21), menţinută şi cu cinci minute înaintea pauzei, 12-12. Vedeta gazdelor, Anita Gorbicz, a marcat apoi două goluri consecutiv, 14-12 (min. 27), readucând speranţele echipei sale. Oltchim nu a fost însă de acord, reuşind nu doar să egaleze, ci şi să preia conducerea în ultima secundă, după ce portarul Ungureanu a apărat, a lansat excelent contraatacul, iar Oana Manea a învins-o cu o boltă pe Palinger, 14-15.
La reluare, aceeaşi Oana Manea a dezamăgit cu două atacuri ratate singură cu portarul Palinger, dar Iulia Puşcaşu a "reparat" pe contraatac, 14-17 (min. 34). Apărarea Oltchimului a fost de netrecut, inclusiv pentru Gorbicz, care nu a reuşit niciun gol din acţiune, fiind din ce în ce mai iritată cu trecerea timpului. Româncele Brădeanu şi Spiridon au readus Gyor în joc, 18-17 (min. 40), profitând de o nouă cădere a vâlcencelor, care au avut noroc cu intervenţiile providenţiale ale Paulei Ungureanu.
Oltchim a plătit tribut "pauzei" de 11 minute fără gol, interval în care gazdele s-a