Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marfin, soluţia de salvare pentru depunătorii de la Bank of Cyprus

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 aprilie 2013 ·

Clienţii sucursalei de la Bucureşti a Bank of Cyprus au aşteptat aproape o lună pentru a avea acces la banii din depozite Marfin, subsidiara locală a Cyprus Popular Bank, preia depozitele şi o parte din creditele sucursalei de la Bucureşti a Bank of Cyprus, tranzacţie care pune capăt unei situaţii de criză fără precedent în ultimul deceniu.

Banca centrală a Ciprului a decretat ieri transferul depozitelor şi al unei părţi din creditele sucursalei de la Bucureşti a Bank of Cyprus către Marfin, subsidiara Cyprus Popular Bank, a anunţat aseară BNR. Depozitele vor ajunge astfel sub schema locală de garantare, iar conturile de peste 100.000 de euro vor fi scutite de taxarea cu până la 60% decisă de autorităţile din insulă.

„Acest transfer vizează toate depozitele clienţilor sucursalei Bank of Cyprus, persoane fizice şi companii, cu excepţia depozitelor constituite de unii clienţi drept garanţii pentru creditele primite. În contrapartida acestor depozite asumate de Marfin Bank, prin protocolul de predare-primire, Bank of Cyprus a transferat lichidităţi substanţiale, precum şi un portofoliu de credite de bună calitate, cu garanţii solide, acordate persoanelor fizice şi IMM-urilor“, se arată într-un comunicat transmis aseară de BNR.

Bank of Cyprus România mai are depozite de sub 100 de milioane de euro, potrivit unor informaţii din piaţa, în condiţiile în care în septembrie anul trecut depozitele se apropiau de 250 de milioane de euro.

Banca s-a confruntat în a doua jumătate a lunii martie cu un val de retrageri accelerat de criza cipriotă, ceea ce a condus la decizia de suspendare a activităţii la începutul acestei luni. Clienţii nu au avut acces la depozite în ultimele trei săptămâni, doar sumele din conturile curente fiind accesibile prin intermediul cardurilor de debit. Sumele vor fi disponibile după transferul către Marfin. Clien

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°