Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Ce specializări au ocolit absolvenţii de liceu la Facultate

Publicat in Adevarul, vineri 23 iulie 2010 ·

La toate specializarile s-au înscris 2.672 de candidaţi. Cei mai mulţi tineri au optat pentru Economie şi Inginerie Alimentară, unde s-au înscris în total 1.185 iar la Economie Generala si comunicare economica nu a fost niciun candidat.

Zece specializări din cadrul Universitatii sucevene "Stefan cel Mare" riscă să se desfiinteze dacă şi la anul nu vor exista candidaţi suficienţi care să ocupe măcar locurile la buget.

“Nu este o politică a Universităţii să reducă specializări pe care le poate sprijini, însă intervine constrângerea financiară. Dacă Universitatea poate susţine o specializare cu cinci studenti care se văd 20 de ore pe săptămână şi care fac ore cu doi profesori este în regulă, însă în timp va trebui să renunţăm la unele, dacă nu există cerere”, a declarat Adrian Graur, rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava.

Cu toate acestea, exista posibilitatea ca la specializare să se înscrie doar un candidat, cum este cazul specializării de Cibernetică Economică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, dar la numărul de optiuni au fost trecuţi pe liste 123 de înscrisi, dintre care o bună parte vor opta să se înmatriculaze aici.

În primele trei zile nu s-a înscris nici un absolvent, iar în urmatoarele cinci zile s-a înscris câte unul pe zi.

Cei care vor ramâne vor fi repartizati pe cele doua locuri de la buget si 73 de locuri de la taxa.

“Trebuie făcută diferenţa între numărul fizic de absolvenţi şi numărul după obţiuni. De regulă, compararea pe ani se face între numărul fizic şi numărul de locuri bugetate, în cazul nostru anul acesta avem 936 de locuri subventionate de stat. Suntem primii pe ţară la numărul de candidaţi pe locul bugetat, 2,89 iar pe locul doi se afla Universitatea “Al. I. Cuza” din Iasi cu 2,7 de candidati pe loc”, a menţionat conf. univ. dr. Mihai Dimian.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 46 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 47 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°