Din cele 2.500 de scrisori primite de către autorul Artei prozatorilor români, Maria Alexandrescu Vianu si Vlad Alexandrescu, fiica si nepotul profesorului, au selectat 887, pe care le-au publicat în trei volume, (toate la Editura Minerva) ultimul apărut anul acesta, cuprinzând perioada 1950-1964, cu un excelent aparat de note alcătuit de Geo Serban si o Postfată, ce aruncă lumini asupra întregii corespondente, semnată de Florin Turcanu. Dacă în vol. I centrul de greutate îl reprezentau scrisorile primite în tinerete de la Ion Barbu, adevărate pagini de literatură, iar în vol. II, epistolele ce i le-a adresat Eugen Ionescu, mai toate punând în cauză generatia de la 1930, de care el s-a detasat, făcând opinie separată, vol. III ni-l aduce si mai mult în prim-plan pe Profesor si pe mentor, cunoscut încă din scrisorile lui Anton Golopentia, Victor Iancu, Alexandru Dima, Edgar Papu, si pe Omul de mare omenie Tudor Vianu, personalitate strălucită a literaturii române, către care se îndreaptă ca înspre o instantă supremă discipoli, precum si contemporani din aceeasi generatie, mai toti victime ale regimului comunist si ale întunecatului proletcultism.

Perpessicius, unul din marii lui admiratori, oarecum de aceeasi vârstă, îl defineste pe Tudor Vianu ca "exemplarul, poate cel mai armonios al intelectualitătii noastre din ultimele patru decenii", asa cum a si fost. Opinia lui o caută în anii ^50 Lucian Blaga, supus cum stim, persecutiilor de tot felul, care voia să-i aducă "vreo sută de poezii inedite, în care credea că a ajuns la zenitul său liric", Constantin Noica să-i încredinteze spre lectură studiul său Anti-Goethe sau de tot tinerii care ascultându-i cursurile "cu sufletul inundat de bucuria pură a creatiei", să-i afle verdictul precum poetii Tudor George, C.D. Zeletin si încă altii. Poate cel mai autentic elev al lui Tudor Vianu, care avea să-i devină asi