Este bine să nu gândeşti. Doar să execuţi. Aşa ai asigurată o pâine albă în societatea românească.
Este bine să fii obedient, supus, pupincurist, bârfitor, oportunist, să dai din cap aprobator când trebuie, să zâmbeşti ipocrit, să nu te pună dracu' să critici ca „proasta'n târg", să dai cu periuţa, să mimezi implicarea, să vorbeşti numai ca să te auzi că spui ceva, să dictezi cu entuziasm „şeful a zis că..." sau „şeful vrea să faceţi asta...", să taci şi să înghiţi ce ţi se toarnă pe gât. Să ai tupeu cât cuprinde, dar, atenţie!, să nu fii rebel. Este bine să nu gândeşti. Doar să execuţi. Aşa ai asigurată o pâine (albă) în firma în care lucrezi, în echipă, în colectiv, în societatea românească.
Este bine să-l imiţi pe şef în faţa colegilor de acelaşi rang cu tine şi, mai cu seamă, a subalternilor. Să-i imiţi gesturile, să-i repeţi cuvintele, înjurăturile, vorbele de duh, frazele aşa-zis memorabile, să te răsteşti ca el, să repeţi bancurile pe care el ţi le-a spus (şi tu ai râs) şi să fii atent cine dintre amploiaţii tăi se prăpădeşte de râs şi cine are mutra schimonosită de grimase. Să nu te enerveze cei care, toată ziua, se prefac că muncesc. Ei ştiu de ce „o freacă". Să-ţi fereşti spatele, ai grijă!, pentru că cineva e pregătit să‑ţi vâre cuţitul, să te sape, să te scuipe.
Toate calităţile şi valorile văzute şi verificate la şefii tăi trebuie împărtăşite, promovate şi diseminate. Astfel, îţi vei putea exercita puterea. Chiar dacă eşti o mediocritate, o nulitate, un întreţinut, o pacoste, o catastrofă, vor fi destui care să te recunoască şi să te laude în şedinţe, în ziare, la televizor, la convenţii sau congrese drept un muncitor, un talent, un om de nădejde, o capacitate, un profesionist, o valoare!
Cu valorile ai, într-adevăr, o problemă. Valorile din România stau pe tuşă. Fie n-au pile sau rubedenii bine înfipte, care să le bage în ca
