Vassilis Rapanos, numit ministru de finanţe în noul guvern de coaliţie condus de conservatorul Antonis Samaras, a renunţat luni la portofoliu după o spitalizare de câteva zile, informează Reuters, AP şi AFP.
Rapanos i-a trimis o scrisoare de demisie premierului Antonis Samaras, care a acceptat-o, a anunţat biroul de presă al guvernului elen, citat de Agerpres.
Vassilis Rapanos, în vărstă de 64 de ani, care a fost internat în spital vineri, înainte de depune jurământul, s-a plâns de dureri abdominale, greţuri şi ameţeli.
În scrisoarea trimisă luni, Rapanos i-a mulţumit premierului Samaras 'pentru onoarea de a i se încredinţa acest portofoliu'.
'Internarea mea recentă a arătat că problema de sănătate nu a fost depăşită şi, după discuţiile pe care le-am avut cu medicii, am decis că sănătatea nu-mi permite pentru moment să-mi asum aceste responsabilităţi', a declarat Rapanos în scrisoarea adresată premierului elen.
Cu câteva ore mai devreme, purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglou, a declarat pentru postul de radio privat Flash că Antonis Samaras 's-a informat pentru prima dată în legătură cu problema medicală a lui Vassilis Rapanos într-o discuţie telefonică vineri'.
'Vassilis Rapanos i-a dat atunci asigurări că este vorba despre o problemă cronică şi că-şi va putea asuma funcţiile', a mai spus Simos Kedikoglou.
De profesie economist, Vassilis Rapanos este preşedinte al Natinal Bank of Greece din luna decembrie 2009, iar în perioada 2000-2004, în momentul aderării Greciei la zona euro, a condus consiliul de experţi al Ministerului Economiei şi Finanţelor. Anterior, Rapanos a condus timp de doi ani grupul de telecomunicaţii OTE. Vassilis Rapanos este doctor în economie al Universităţii canadiene Queen's. Vassilis Rapanos, numit ministru de finanţe în noul guvern de coaliţie condus de conservatorul Antonis Samaras, a