Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAB: Recursul faţă de contopirea pedepselor lui Gigi Becali, amânat pentru 3 septembrie

Publicat in Revista22, vineri 16 august 2013 ·

Judecarea recursului faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei în cazul contopirii pedepselor lui Gigi Becali, prin care acestuia i-a fost aplicat un spor de şase luni, a fost amânată, vineri, pentru 3 septembrie, în vederea pregătirii apărării.

UPDATE Recursul faţă de contopirea pedepselor lui Gigi Becali, amânat pentru 3 septembrie

Unul dintre avocaţii finanţatorului Stelei, Florin Şurghe, a explicat că a fost angajat de Becali în 13 august şi nu a avut timp să studieze dosarul, astfel că a cerut o amânare, pentru a putea pregăti apărarea.

Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea de amânare formulată în acest context de apărare, stabilind judecarea cauzei la 3 septembrie.

CAB a judecat, vineri, recursurile faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei în cazul contopirii pedepselor lui Gigi Becali, prin care acestuia i-a fost aplicat un spor de şase luni, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Tribunalul Bucureşti a decis în 27 iunie, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare.

Decizia a fost atacată cu recurs atât de finanţatorul Stelei, cât şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.

În motivarea deciziei din 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a arătat că Gigi Becali a dat dovadă de perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite. "Referitor la sporul aplicat de 6 luni, tribunalul consideră că este suficient pentru a se atinge scopul educativ şi preventiv al pedepsei, acesta impunându-se în raport de perseverenţa infracţională a petentului şi perioada lungă de tim

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum o ora
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 50 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Elon Musk şi ministrul indonezian al sănătăţii au lansat serviciul de internet prin sateliţi Starlink pentru sectorul sănătăţii

News.ro acum 2 ore
Elon Musk şi ministrul indonezian al Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, au lansat duminică serviciul de internet prin satelit al SpaceX pentru sectorul de sănătate al naţiunii, cu scopul de a îmbunătăţi accesul în părţile îndepărtate ale arhipelagului

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 2 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 2 ore
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°