Miercuri, după-amiază, Robert Turcescu m-a rugat să-i trimit transcrierea interviului dat de Traian Băsescu, marţi seară, postului Digi TV.

Evident, după ce m-a întrebat dacă o am.

Întrebare retorică, iţită din politeţe. Nu se putea să nu fac rost de transcrierea interviului, document crucial pentru cine vrea să scrie despre momentul de la Digi TV bazat pe ce-a spus preşedintele şi nu pe ce-au zis fătucile din presă c-a spus.

I-am trimis-o şi, sunîndu-l ca să-mi confirme dacă a primit-o, m-am gîndit să-i spun, ca unul care a citit-o cu creionul în mînă, că e lungă cît o zi de post și că nu merită timp şi energie ca s-o parcurgă şi el.

E de la un capăt la altul fără nici o relevanţă, cîtă vreme sunt doar nişte simple păreri, corecte, ascuţite chiar, dar vai! fără un minim efect în realitate.

Singurele lucruri la care trebuie să se oprească sunt cele despre situaţia USL.

Nu ştiu de ce nu i-am zis asta lui Robert Turcescu, mulţumindu-mă cu confirmarea c-a primit textul prin e-mail.

Poate pentru că mă grăbeam să mă întorc la Bibliotecă.

Sau poate pentru că mă apucase o lehamite cumplită de politica românească, aceeaşi de 23 de ani pentru jurnalişti ca mine, îmbătrîniţi în repetarea infinită a acelorași situații vechi, noi însă, nemaiîntîlnite, pentru jurnaliştii tineri, gata să freamăte la mugurul unei crize politice.

După ce mi-am îndeplinit făgăduiala, pe drum spre Bibliotecă, încrucişîndu-mă cu studentele de la ASE, trecătoare ca de obicei de la un sediu la altul (ce lipsă de grijă la tinerele de azi pentru felul cum arată! Toate sunt vîrîte în nişte pufoaice de soldat al Armatei Roşii pe frontul de la Stalingrad, în blugi tociți în fund și bascheți de mîna a doua), m-am gîndit că referirile lui Traian Băsescu la situaţia din USL merită, totuşi, o aplecare mai serioasă d