Un tânăr de 17 ani, din Braşov a fost atacat şi deposedat de celulare, în plină stradă, de către trei indivizi necunoscuţi. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orelor 02.00, pe strada Zizinului. Alexandru P., în vârstă de 17 ani, se afla într-o staţie RAT, împreună cu un prieten. La un moment dat, trei indivizi necunoscuţi i-au atacat pe tineri, l-au lovit pe Laurenţiu şi i-au luat cu forţa cele două telefoane mobile pe care adolescentul le avea la el, după care s-au făcut nevăzuţi. Prietenul păgubitului a anunţat Poliţia. Oamenii legii au început imediat cercetările şi i-au găsit pe suspecţi într-un bar de pe strada Iuliu Maniu. „Prejudiciul a fost recuperat, iar suspecţii Răzvan M., în vârstă de 30 de ani, Alexandru G., de 21 de ani, şi Mihai D., de 25 de ani, au fost predaţi instanţei de judecată. Primul a fost arestat preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar ceilalţi doi suspecţi sunt cercetaţi în stare de libertate”, a precizat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov. Un tânăr de 17 ani, din Braşov a fost atacat şi deposedat de celulare, în plină stradă, de către trei indivizi necunoscuţi. Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orelor 02.00, pe strada Zizinului. Alexandru P., în vârstă de 17 ani, se afla într-o staţie RAT, împreună cu un prieten. La un moment dat, trei indivizi necunoscuţi i-au atacat pe tineri, l-au lovit pe Laurenţiu şi i-au luat cu forţa cele două telefoane mobile pe care adolescentul le avea la el, după care s-au făcut nevăzuţi. Prietenul păgubitului a anunţat Poliţia. Oamenii legii au început imediat cercetările şi i-au găsit pe suspecţi într-un bar de pe strada Iuliu Maniu. „Prejudiciul a fost recuperat, iar suspecţii Răzvan M., în vârstă de 30 de ani, Alexandru G., de 21 de ani, şi Mihai D., de 25 de ani, a