Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trădarea României

Publicat in Romania Libera, vineri 27 iulie 2012 ·

Documentul prin care liderii USL se angajează să desfiinţeze Curtea Constituţională, Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate şi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii se ridică până la un act de trădare naţională. Cu acest document, USL se plasează în afara jocului democratic legitim şi devine principalul adversar al intereselor României. În aceste condiţii, boicotarea referendumului devine o datorie civică.

Trebuie să ne asumăm două erori făcute în articolele precedente. Săptămâna trecută susţineam că singura opţiune morală a apărătorilor statului de drept şi democraţiei în România este participarea la referendum şi respingerea demiterii preşedintelui şi continuăm să credem că, în condiţii normale, aceasta ar trebui să fie conduita corectă. Prin „condiţii normale'' înţelegem situaţia în care toţi actorii implicaţi respectă regulile şi nu încearcă să profite de o poziţie de forţă pentru a le modifica în timpul jocului. Or, prin ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii Referendumului, Ponta s-a asigurat că numărul de alegători participanţi nu poate fi consemnat în procesele verbale, că alegătorii pot vota de mai multe ori, că ştampilele pot să dispară în timpul votării şi că nici măcar starea sigiliilor nu mai trebuie verificată. În aceste condiţii „sanctitatea'' votului individual a fost violată iar cetăţeanul a fost eliberat de obligaţia morală de a-şi exprima votul. Chiar mai mult, obligaţia sa civică devine aceea de a boicota acest referendum pentrua invalida încălcarea flagrantă a regulilor democratice.

A doua eroare pe care am făcut-o a fost aceea de a susţine că prin contrarevoluţia declanşată de USL se încearcă restauraţia regimului Adrian Năstase. Acordul semnat de liderii USL cu CNSC prin care acceptă desfiinţarea unor instituţii fundamentale ale statului demonstrează că ceea ce îşi doresc lid

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 54 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 39 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°