Oltchim a încheiat, aseară, pe locul 3 la turneul "Szabella Cup" de la Siofok, o "Miniliga Campionilor", competiţie amicală la care au fost prezente mai multe puteri handbalistice ale Europei. Vâlcea a pierdut meciul de debut cu Györ (38-40), astfel că la final a jucat pentru bronz.
Primul turneu de pregătire desfăşurat peste hotare în faţa unor adversari de calibru l-a ajutat pe antrenorul Radu Voina să facă o primă evaluare a lotului înaintea sezonului care va începe în septembrie şi, în acelaşi timp, să regleze problemele existente. Dacă pe faza de atac Oltchim pare că se prezintă bine, elocventă fiind media de 37 de goluri înscrise pe meci, în schimb, principala problemă a momentului o reprezintă defensiva. La primul meci cu rivala din ţara vecină, Györ, campioana României a încasat 40 de goluri, o contraperformanţă mai rar întâlnită în cazul vâlcencelor. Nici în al doilea meci, cu Hypo Viena, apărarea nu a fost la nivelul aşteptărilor, chiar dacă Oltchim s-a impus cu 41-34.
Clasată pe locul secund în grupa din care a făcut parte, după Györ, trupa lui Radu Voina a prins în final podiumul, după ce a învins formaţia gazdă, Siofok, cu 32-25. Marea finală a fost disputată aseară de Györ şi Itxako.
Oltchim a încheiat, aseară, pe locul 3 la turneul "Szabella Cup" de la Siofok, o "Miniliga Campionilor", competiţie amicală la care au fost prezente mai multe puteri handbalistice ale Europei. Vâlcea a pierdut meciul de debut cu Györ (38-40), astfel că la final a jucat pentru bronz.
Primul turneu de pregătire desfăşurat peste hotare în faţa unor adversari de calibru l-a ajutat pe antrenorul Radu Voina să facă o primă evaluare a lotului înaintea sezonului care va începe în septembrie şi, în acelaşi timp, să regleze problemele existente. Dacă pe faza de atac Oltchim pare că se prezintă bine, elocventă fiind media de 37 de goluri însc