Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: PORTRET / Simona Soldatu face dulciuri pentru vegetarieni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Timişoreanca plămădeşte aluatul pentru cornuleţe, cozonaci şi fursecuri bio, care nu conţin nici măcar un produs de provenienţă animală. La 34 de ani, Simona Soldatu face unele dintre cele mai apreciate şi gustoase produse de panificaţie din Timişoara. Lucrează într-un laborator de patiserie în care sunt preparaţi covrigei, cornuleţe, cozonaci, fursecuri, toate fără nici măcar un produs de provenienţă animală. „Nu folosim nici măcar ouă”, a spus timişoreanca.

Este prima care ajunge la locul de muncă, chiar dacă asta presupune că trebuie să se trezească, aproape în fiecare zi, la ora 04.00 dimineaţa, şi este ultima care pleacă. „Sunt prima care ajung la lucru şi nu-mi pare deloc rău că trebuie să mă trezesc de dimineaţă. În plus, nici nu mă stresez să plec acasă repede pentru că îmi place ce fac şi muncesc cu drag”, a mărturisit Simona.

Femeile se pricep la prăjitură

Munca de patiser a învăţat-o când s-a angajat prima dată la o fabrică de produse de panificaţie. Nu i-a fost greu să înveţe trucurile meseriei şi a ajuns să aibă ritmul ei propriu, foarte rapid, în a rula cornuleţe sau covrigei. „Fac aproximativ 30 de cornuleţe în cam un minut”, a spus femeia. Lucrează în echipă, ceea ce îi place foarte mult. Este singura femeie printre colegii ei patiseri şi consideră că şi bărbaţii se descurcă foarte bine atunci când vine vorba să facă prăjiturele. „Cred că bărbaţii sunt mai eficienţi, dar tot femeile rămân cele mai pricepute”, a mărturisit Simona Soldatu.

Totul natural

Îi place foarte mult munca pe care o face, dar şi faptul că prăjiturelele pe care ea le rulează şi le coace sunt făcute manual şi doar din produse naturale. „Facem totul manual: selectăm nuca, aplicăm cremele, rulăm cornuleţele şi împletim covrigeii. Produsele sunt făcute doar cu uleiuri vegetale şi fără pic de E-uri”, a povestit t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°