Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70 de milioane de euro pentru CEDO

Publicat in Jurnalul, vineri 9 iulie 2010 ·

Greşelile justiţiei usucă la buzunar statul român

România a plătit, de la începutul anului şi până acum, 43,3 milioane de lei drept despăgubiri impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adică peste 10 milioane de euro. Informaţia a fost transmisă de mi­nistrul Finanţelor, Sebastian Vlă­des­cu, ca răspuns la o interpelare adre­sa­tă de deputatul PNL Virgil Pop. Pentru tot anul în curs, statul şi-a pus deoparte 297.543.000 de lei, adică aproximativ 70 de milioane de euro, "pentru plata tuturor despăgubirilor", se arată tot în răspunsul lui Vlădescu. Pe tot parcursul anului 2009 s-au acordat despăgubiri de 41,2 milioane de lei, adică mai puţin decât suma acordată în doar şase luni anul acesta. În 2008 au fost acordate des­pă­gu­biri de 47,1 milioane de lei, în timp ce în 2007 statul a fost obligat la plata a doar 14 milioane de lei. Suma a crescut constat de când România a în­cheiat Convenţia Europeană a Drep­turilor Omului, dar despăgubiri­le la care a fost obligat statul în ultimii ani au ajuns la un nivel de zeci de ori mai mare decât cele acordate în 2004 sau 2005. Astfel, în 2004, despăgubi­rile au fost de 1,4 milioane de lei, iar în 2005, de 2,2 milioane de lei, în timp ce în 2006, suma plătită de stat a fost de 3 milioane de lei. Deşi sta­tul român primeşte de la CEDO pe bandă rulantă decizii de condamnare la plata unor despăgubiri din cauza deciziilor luate de judecătorii români, în sistemul judiciar românesc nu există nici o formă de răspundere a magistraţilor. În perioada 2007-2009, statul român a pierdut la Curtea de la Strassbourg 326 de procese.

Agentul guvernamental al României pentru CEDO, Răzvan Horaţiu Radu, declara că majoritatea condamnă­ri­lor primite de statul român se referă la încălcarea dreptului de proprietate.

"Principalele probleme pentru care suntem condamnaţi la CEDO sunt cele care vizează proprieta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

O ofensivă majoră în Rafah ar provoca haos și anarhie și nu ar elimina Hamas, transmite șeful diplomației SUA

G4Media acum 27 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP, citată de Agerpres. Planul luat în considerare în prezent de

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Ciolacu, despre sistemul Patriot pe care România ar trebui să-l dea Ucrainei : "Ministrul Apărării are rețineri mari"

Ziare.com acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°