Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu globetrotter

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 5 iulie 2009 ·

Pînă la amicalul de la Budapesta, căpitanul "naţionalei" va cutreiera lumea în pregătirile cu Inter. Din SUA pînă în China, el va parcurge aproape 40.000 km!

Intrat deja în ultima săptămînă de vacanţă, Chivu se pregăteşte pentru un impresionant tur de forţă în jurul lumii. Pînă să ajungă la Budapesta, pentru amicalul cu Ungaria, din 12 august, pe căpitanul "naţionalei" îl aşteaptă o lună de foc la Inter. Aventura lui estivală, derulată pe trei continente, va începe vineri, cînd fundaşul român revine în Italia la reunirea lotului milanez. Iar după numai două zile în cantonamentul de la Pinetina, se va îmbarca în cursa de Los Angeles.

În California, Inter joacă primul test al verii pe 16 iulie. E încălzirea pentru turneul "World Football Challenge", care va trece pe hartă reperele Palo Alto, Pasadena şi Boston. După 15 zile şi 5.950 km parcurşi în SUA, Cristi se întoarce la Milano. Nici nu apucă să-şi revină la fusul orar european că zboară la Montecarlo, unde pe 30 iulie dispută Trofeul Pirelli-Sky cu Monaco.

Imediat înapoi în Italia, pentru că pe 3 august zboară în China. Primul trofeu al sezonului, Supercupa Italiei, se acordă la Beijing. Pe 8, e duelul cu Lazio şi Ştefan Radu. Periplul mondial se încheie cu alt zbor la Milano. Apoi, drumurile se vor despărţi puţin. Inter va pleca la Pescara pentru a disputa Trofeul Tim, cu Milan şi Juventus (14 iulie), iar Chivu dă o fugă la Budapesta.

Derby milanez la Boston

În două săptămîni în America, Inter va disputa patru amicale. Primul este fixat pe 16 iulie, contra unei selecţionate locale. Apoi, Chivu intră în focuri la "2009 World Football Challenge". Va fi un minicampionat, în care "nerazzurrii" se vor duela cu Club America, Chelsea şi Milan. Pe 19, la Palo Alto, lîngă San Francisco, Inter dă piept cu mexicanii de la Club America. Pe 21, la Pasadena, este meciul cu n

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 45 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum o ora
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°