… Am aşteptat, cu stoicism, să curgă toate înjurăturile: ale postacilor de partid (cu ei n-am nimic, le dau o pâine de mâncat - poftă bună!); înjurăturile prietenilor; înjurăturile calde, cordiale ale celor care de ani de zile mă detestă sincer; înjurăturile întâmplătoare ale celor care s-au nimerit prin preajmă; înjurăturile fără drept de apel ale celor care mă înjură cu ştaif, din principiu; înjurăturile prompte ale celor care nu se coboară niciodată mai jos de titlu; înjurăturile elaborate, savante, ale celor care intră pe forum ca să se dedice plăcerilor solitare.

M-au obligat să încalc porunca a unsprezecea şi să-mi recitesc textul. Mai întâi i-am dat târcoale, precum cocalarul dn Spania: Dar vai! Vai, ce se intamplă? Incredibil! Un editorial cu climă bizonică!

Ce-am înţeles eu din "Romania, slujnica unuia pe nume Victor Ponta"? Că e un text tâmpit. Ce-a fost în mintea mea să mă risc şi să încerc să exprim un truism atât de complex: că, ales şi instalat la Cireşica, preşedintele este, atunci când trece graniţa, un simbol naţional. Dacă strigi după el şi-l faci de baftă, îţi umpli ţara de respect, dai în tine, dai în fabrici şi uzine. Iar când cel care face asta e şeful Opoziţiei (o instituţie!), cu atât mai naşpa. (Acelasi personaj, care îşi duce viaţa prin studiouri de televiziune şi se hrăneşte cu rating, întrebat de moderatori ce părere are despre ultimul discurs al preşedintelui tării, răspunde invariabil, senin: nu l-am ascultat, nu mă interesează ce zice. Păi, bine, Victoraş, cum ai tu grijă de România? Dacă şeful statului anunţă într-o zi că ţi-a acordat Meritul Sportiv sau că te cheamă la guvernare sau că - bate în lemn! - pune impozit pe inteligenţă?).

Mi-am recitit textul şi m-am prins imediat că m-am vândut lui Băsescu. Altfel nu se explică de ce n-am observat că, ducându-se chitit, cu treabă, la Marele Licurici, în Biroul Oral, pr