Sunt cel mai mare mincinos pe care il cunosc
Oricat ma straduiesc sa spun doar adevaruri, nu reusesc, si pace. Stiu: sunt un pacatos al cuvantului, un pacatos inglodat in minciuni mici, chiar microscopice, dar cine sta cu sublerul sa le masoare. Mica sau mare, minciuna tot minciuna ramane.
Bunaoara, unul dintre criticii, de care e plina tara, mi-a prezentat-o, de curand, pe consoarta lui. Doamna respectiva era tulburatoare ca o ciorba de burta in care s-a turnat prea mult otet, ceea ce n-a impiedicat-o sa-si inalte labuta la inaltimea buzelor mele.
Si, inainte sa-mi depun roua pupaturii pe degetele-i imbelsugat inelate, am mai aruncat un vreasc in focul etern al minciunilor mele:
- Sunteti incantatoare, draga doamna! Sotul dumneavoastra imi ofera un motiv sa-l invidiez pana la capatul vietii.
Nerusinat ce sunt! Cat de simplu era sa-i spun femeii adevarul-adevarat, adica:
- Sunteti tulburatoare ca o ciorba de burta in care s-a turnat prea mult otet, draga doamna! Sotul dumneavoastra imi ofera un motiv sa-l compatimesc pana la capatul vietii.
Sau, ma inchiriaza un miliardar, pentru a-i contempla casoiul, recent iesit din "Casa de nasteri imobiliare".
Gazda imi zapaceste pasii prin camere, desurubeaza, cu un tirbuson electronic, usa garajului, imi face cunostinta cu niste aratari sculptate in piatra - gnomi le zice, domnul meu, gnomi! - imi permite sa-i pun creturi in apa din piscina, imi arata dormitorul, tapetat cu fotografii personale, ilustrandu-i evolutia de la olita incoace...
In fine, raman strivit sub risipa de marmura si de prost gust. Insa, cand proprietarul imi pretinde parerea sincera despre vilisoara lui (sudoarea magnatului, pacaleala fiscului!), plimb intre dinti mahorca unei noi minciuni:
- Sunt coplesit de bunul dumneavoastra gust, stimate domn!
Ce