Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Investitia Daimler de 300 mil. euro in Romania a fost parafata; Pentru cine a netezit Fenechiu calea catre CFR Marfa; Salarii de minim 14.000 de euro pe luna pentru directorii Nuclearelectrica

Publicat in HotNews, miercuri 29 mai 2013 ·

Privatizarea Postei Romane s-a terminat inainte sa inceapa. Dupa tentativele de vanzare a companiilor Oltchim si CFR Marfa, privatizarea Postei Romane este al treilea mare esec al Guvernului din ultimul an, aceasta din urma terminandu-se inainte de a incepe. Guvernul reuseste sa fie sau, cel putin, sa para din ce in ce mai incapabil. Daca, in cazul Oltchim, s-a ajuns la adjudecarea unui castigator, fara ca tranzactia sa fie finalizata, la CFR Marfa nu s-a precalificat nicio firma la prima incercare, fiind nevoie de relaxarea drastica a conditiilor pentru a fi intocmita o lista scurta, iar pentru privatizarea Postei Romane nici macar nu a fost cumparat vreun dosar de prezentare a companiei. Oare cu ce rezultate se va prezenta Executivul nostru in fata delegatiei Fondului Monetar International, in circa o luna, daca nu reuseste sa indeplineasca aproape nicio conditie impusa de reprezentantii organismelor internationale? Se pare ca datoriile reprezinta unul dintre principalele obstacole care-i impiedica pe investitori sa cumpere actiuni la companiile noastre de stat (situatia datoriilor istorice reprezinta un obstacol si in privatizarea combinatului Oltchim si a companiei CFR Marfa), scrie Bursa.ro.

Investitia Daimler de 300 mil. euro in Romania a fost parafata. Reprezentantii grupului auto german Daimler si ministrul delegat pentru marile proiecte, Dan Sova, au semnmat ieri acordul prin care constructorul auto va investi in Romania o suma de 300 de milioane de euro, a anuntat Departamentul pentru Proiecte de infrastructura de interes national si investitii straine. "Dan Sova a asigurat delegatia germana de faptul ca Guvernul Romaniei, impreuna cu autoritatile locale, vor face toate eforturile necesare pentru asigurarea unui bun climat investitional, astfel incat compania germana sa aiba cele mai bune conditii pentru a-si desfasura si dezvolta investitia", se

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 36 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 54 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°