Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infecţiile sexuale, periculoase pentru întreaga familie

Publicat in Adevarul, duminică 31 octombrie 2010 ·

În România sunt aproximativ 230 de cabinete de planificare familială, în fiecare oraş existând cel puţin unul. Specialiştii atrag atenţia asupra lipsei de informare a populaţiei în acest sens, ce poate avea urmări grave asupra sănătăţii cuplului.

O preocupare extrem de importantă în ceea ce priveşte planificarea familială constă în prevenirea şi în tratarea infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS). „Există foarte multe tipuri de astfel de infecţii. Gravitatea evoluţiei lor depinde de cât de repede sunt depistate şi de precocitatea începerii tratamentului", atrage atenţia medicul Cristiana Bîrlădeanu, preşedintele Asociaţiei de Planificare Familială din România.

Unele infecţii care se transmit pe cale sexuală pot cauza infertilitate, pot afecta sarcina sau se pot transmite copiilor, punându-le sănătatea în pericol. De exemplu, chlamydiaza poate duce la infertilitate. „Infecţia se poate transmite de la mama bolnavă la copil în timpul naşterii, provocându-i acestuia infecţii grave ale ochilor sau ale căilor respiratorii", spune medicul Cristiana Bîrlădeanu. Un alt exemplu este sifilisul care, netratat, poate duce la afectarea gravă a organelor interne (mai ales a creierului) şi chiar la deces. „În plus, sifilisul se transmite de la mama infectată la făt în timpul sarcinii, putând determina malformaţii şi alte afecţiuni congenitale grave", adaugă specialistul. De asemenea, până la 40 la sută din femeile care nu urmează tratament pentru gonoree prezintă infecţii la nivelul uterului, trompelor şi ovarelor. Ele au risc crescut de abces la acest nivel sau pot suferi de sterilitate.

Şi bărbaţii infectaţi au risc de complicaţii genitale sau urinare. La nou-născut, gonococul, transmis de mamă în timpul naşterii, poate cauza infecţii respiratorii, oculare sau anorectale. Până şi trichomoniaza, boală cauzată de un parazit, care nu este considerată gravă, cr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 27 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 29 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 7 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 7 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 24 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°