Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este pe locul patru la exporturi

Publicat in Adevarul, vineri 17 decembrie 2010 ·

România ocupă locul patru în Uniunea Europeană (UE) după creşterea exporturilor din primele nouă luni ale acestui an, de 26%, în condiţiile în care indicatorul a scăzut într-un singur stat comunitar, potrivit biroului european de statistică, Eurostat.

Totodată, România ocupă şi poziţia a zecea în funcţie de avansul importurilor. Exprimate în bani, exporturile României - intra şi extracomunitare - au crescut de la 21,2 miliarde de euro în perioada ianuarie-septembrie 2009 la 26,8 miliarde de euro în primele nouă luni ale acestui an.

Dintre statele UE, cea mai mare creştere a exporturilor a fost înregistrată de Bulgaria (33%), urmată de Letonia (29%). Pe locul următor s-au plasat Lituania şi Estonia (28%). În Ungaria, indicatorul a avansat cu 21%.

Citiţi şi:

Vânzări în scădere pentru firme, în 2011

În Germania, cea mai mare economie europeană, exporturile au urcat cu 19%. Singura ţară în care exporturile au scăzut este Luxemburg (4%). Pe de altă parte, importurile au urcat cu 19%, de la 28,4 miliarde de euro în primele nouă luni din 2009 la 33,8 miliarde de euro în perioada corespunzătoare a acestui an.

Deficitul, în uşoară scădere

Astfel, deficitul comercial s-a ajustat uşor, de la 7,1% în ianuarie-septembrie 2009 la 7% în aceeaşi perioadă din 2010. Pe primele poziţii în UE, în funcţie de avansul importurilor, se situează Suedia (30%), Lituania (29%), Cehia şi Slovacia (24%).

Creşteri asemănătoare cu cele ale României au mai consemnat Ungaria şi Germania. În Bulgaria, importurile au urcat cu 9%. În intervalul ianuarie-septembrie, importurile au scăzut numai în Irlanda (1%) şi Grecia (12%).

Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Uniunii au fost, în perioada analizată, SUA, în privinţa exporturilor (177,8 miliarde de euro, în creştere cu 17% faţă de primele nouă luni din 2009) şi C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 23 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 29 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 11 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Viktor Orbán: Trebuie să înlocuim ordinea mondială liberal-progresistă cu una suveranistă

News.ro acum 42 minute
Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, la un forum organizat la Budapesta, că anul acesta poate fi pus capăt unei ”ere jalnice” a civilizaţiei occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenţi

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°