Primii datori cu scuze si regrete nu sint fostii colaboratori ai politiei politice comuniste, ci responsabilii din PCR si Securitate care au construit sistemul Este incredibil pina unde poate sa mearga lipsa de rusine. Ultima iesire publica a lui Ion Iliescu, pe tema "dosariadei", a fost cu totul ultragianta. Lipsa de regrete a fostului presedinte pentru cariera prodigioasa pe care a avut-o in partidul si regimul comunist, exuberanta cu care denunta "amariti de turnatori" cum ar fi Corneliu Coposu si Mona Musca, enormele minciuni autobiografice pe care Iliescu le spune pentru a mia oara ne aduc aminte, toate, cum ne-a otravit fostul presedinte anii de democratie postdecembrista, pe care noi ii speram senini si tonifianti, dar care s-au dovedit a fi obscuri si dezamagitori, gratie politicii temporizatoare si restaurative a lui Iliescu. Dezinvoltura lui Ion Iliescu vine din pozitia sa de creator si patron al unui sistem politic bazat pe continuitatea partiala, nedeclarata, a elitelor si practicilor perioadei comuniste, pe care succesorii sai se vor stradui mult si bine sa-l destructureze. Protectia si impunitatea asigurata de regimul iliescian fostilor tovarasi de drum si structurilor lasate mostenire de comunism, urmata de santajarea si cointeresarea corupta a acestora, a facut ca politica post-comunista sa ramina fixata intr-un bizar si greu de descilcit joc de complicitati transpartinice, in care se simt mereu fantomele si duhorile trecutului. Secretele comuniste, inclusiv cele care tin de biografia lui Iliescu, au fost zavorite in spatele unui sistem baroc de legi prohibitive (Legea sigurantei nationale, Legea arhivelor, partial Legea dosarelor etc), proceduri restrictive (caracterizate de secretomanie, lipsa de deschidere si arbitrariu) si un mecanism imprevizibil, puternic politizat, de secretizare si desecretizare a dosarelor. Cind a simtit ca angrenajul care a