Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laurenţiu Mironescu: \"O să intru în intimitatea ministrului\"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 28 mai 2011 · ·

Fostul secretar general al MAI, Laurenţiu Mironescu, asigura, telefonic, un alt membru al reţelei, că va discuta şi cu ministrul Anca Boagiu Sursa: VLAD STĂNESCU

Reţeaua din Portul Constanţa Sud Agigea era organizată pe paliere, asemenea unor servicii de informaţii. Potrivit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dispus reţinerea contrabandiştilor, acestea erau: de protecţie externă - de care se ocupau secretarul general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Laurenţiu Mironescu şi senatorul Mircea Banias - de comandă, unde se regăseau şefii din Vamă şi de execuţie, adică vameşii şi comisionarii.

Mironescu şi Banias promiteau celorlalţi membri ai reţelei intervenţii pe lângă alţi demnitari, precum şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar sau Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu. Aceştia erau des menţionaţi în convorbirile telefonice dintre membrii reţelei, interceptate de procurorii DNA.

Una dintre acestea se poartă între senatorul Banias şi Eugen Bogatu, fost director în cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta:

Bogatu Eugen: Crezi că este oportun să-l mai sun pe Iulian Tudor o dată? Sau nu e nevoie?

Banias Mircea: Pentru?

Bogatu Eugen: Să mai facă şi el o vorbă acolo... în zonă.... sau...?

Banias Mircea: La doamna?! (Anca Boagiu – n.r.)

Bogatu Eugen: Da.

Banias Mircea: Nu cred.

Bogatu Eugen: Da, să nu fie iritată....

Banias Mircea: Nu, nu, ea acum ştie foarte bine despre ce e vorba şi, dacă respectă ce mi-a zis mie... e totul în regulă. Dacă nu o întorc ăştia, ştii... Şi nu cred că o întorc pentru că este prea importantă ca s-o poată întoarce cineva....

Bogatu Eugen: Am înţeles. Şi să nu mă uiţi cu Blejnar (şeful ANAF - n.r.), te rog.

"A zis că s-a sfătuit cu Anca (Boagiu - n.r.)"

@N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 52 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°