Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martorul la uciderea lui Trosca: "Sergiu Nicolaescu e scenaristul şef al măcelului de la MApN"

Publicat in Adevarul, marți 30 martie 2010 ·

În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, colonelul Gheorghe Trosca, şeful de Stat Major în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), a fost ucis de către dispozitivele de apărare ale MApN, care l-au luat drept terorist.

Constantin Isac, reprezentant al FSN şi responsabil cu legătura dintre noua putere şi trupele USLA, a fost în acelaşi TAB cu colonelul Gheorghe Trosca şi a relatat, la emisiunea "Naşul" de la B1 TV, evenimentele la care a fost martor.

"Vroiam să ştiu ce se întâmplă, că ştiam că se trage, dar nu se întâmplă nimic, aşa că seara, pe la orele 20, m-am hotărât să mă duc la Ministerul Apărării Naţionale.

La staţia de metrou Politehnica era un tanc, bloca accesul spre bulevardul Ho-Şi-Min. M-am dus la el, scot legitimaţia, îi spun că sunt reprezentantul CFSN-ului şi îmi spune că nu se poate să mă lase să trec, pentru că are ordin să tragă în tot ce trece.

Am dat telefon la USLA, am vorbit cu Bleort şi i-am transmis că vreau să ajung la Minister. Mi s-a transmis «Aveţi noroc, o echipă, 3 ABI-uri (Aro Blindat) vin la Ministerul Apărării Naţionale, să coopereze cu MApN împotriva teroriştilor». Au venit ABI-urile, m-am urcat în primul şi mi-a deschis Trosca. Am intrat, mi-a făcut loc, nu cunoşteam pe nimeni din ABI-uri (erau trei persoane, nu le vedeam că era întuneric).

Trosca a anunţat prin radio, «Baza, l-am luat pe tovarăşul Ionescu» (Constantin Isac). Ni se spune: «vă veţi opri în spatele ultimului tanc, la 20-30 de metri, iar cel de-al doilea să se oprească la aceeaşi distanţă faţă de voi. Aşteptaţi să vă comunicăm».

Am anunţat că am ajuns în dispozitiv, ni s-a spus să aşteptăm şi, deodată, pac o rafală îi răneşte pe doi din spate. Luăm legătura cu ei: «Băi, aţi înnebunit? Ăştia trag, ce facem?» Trosca cu Bleort reiau legătura, se transmite că avem răniţi, mi se comunică să mă duc la p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 40 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 32 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 36 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 18 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°