Erori profesionale pot fi întâlnite în orice meserie dar, în medicină, spre deosebire de alte profesiuni, erorile sunt mai puţin evidente, mai greu de recunoscut şi mai puţin cuantificabile. Pe de altă parte ele se soldează nu numai cu pierderi materiale ci şi cu multă suferinţă şi chiar deces. În plus, în mdeicină se petrec multe incidente sau accidente inevitabile, ca rezultat al reacţiei diferite a oamenilor la terapii standardizate care, pentru unii, se pot dovedi ineficiente, iar altora le provoacă chiar suferinţă suplimentară.
Persoanele care suferă prejudicii materiale şi morale în contact cu serviciile medicale, în loc să primeasă alinarea la care se aşteaptă, sunt îndreptăţite să primească despăgubiri. Peste tot, în lumea civilizată, despăguburile de malpraxis medical sunt reglementate prin lege. Şi la noi, legea prevede o metodologie de acordare a despăgubirilor dar, din păcate, funcţionarea practică a dispoziţiilor legislative este cu totul deficitară. Există o asigurare, obligatorie prin lege, de malpraxis a furnizorilor de servicii (instituţii, medici şi asistenţi) dar mai puţin 10% din sumele colectate de firmele de asigurare se întorc ca despăgubiri către pacienţii prejudiciaţi, detalii aici: http://www.tody.ro/document/2013-03-18-Senator-Valeriu-Todirascu-Raspuns-primit-Comisia-Supraveghere-Asigurari. Procedura este greoaie, încărcată de subiectivism şi uneori de rea credinţă şi, de cele mai multe ori, cei păgubiţi, dacă au iniţiat demersul, se lasă păgubaşi pe parcurs. Cele mai multe cazuri în care cei prejudiciaţi insistă, totuşi, ajung în instanţă unde se sfârşesc, după ani de zile şi chieltuieli semnificative, cu acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici, dar care sunt greu de obţinut rapid. Firmele de asigurări găsesc numeroase motive de a nu rambursa despăgubirile care rămân, de cele mai multe ori, în sarcina medicilor al căror