Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: România este un model de redresare economică

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 16 aprilie 2011 · ·

Premierul Emil Boc a vizitat sâmbătă două şantiere din Suceava unde se execută lucrări în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, respectiv Programul Operaţional Regional (municipiul Suceava) şi Programul Operaţional Sectorial de Mediu (Platforma Gropii Ecologice Moara), informează Agerpres.

Boc a spus că Suceava poate reprezenta un model de absorbţie a fondurilor europene şi s-a arătat nemulţumit de alte administraţii judeţene care nu s-au implicat suficient sau deloc în implementarea proiectelor europene.

El a precizat că se află în implementare proiecte europene în valoare de peste 12 miliarde de euro, dar, din păcate, la partea de plăţi efective este vorba doar de 2,3 miliarde euro, constând în cofinanţări sau rambursări.

În opinia acestuia, Suceava, dar şi Botoşani se află pe primul loc în ţară la utilizarea fondurilor europene în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).

Totodată, el a precizat că vor mai fi situaţii în ţară în care se vor rezilia contracte, fără a face nominalizări, acolo unde nu există performanţă.

Premierul a subliniat că Suceava şi Botoşani nu au avut "niciun avantaj politic" în obţinerea de finanţări, ci doar au reuşit să trimită la timp proiecte în cadrul PNDI.

"Am reziliat o parte din contracte, iar acum facem o analiză. Iar acolo unde sunt întârzieri nepermise şi pun în pericol realizarea programelor nu vom avea ce face şi vom trece la partea de bici, nu numai la zăhărel", a spus Boc.

Totodată, premierul a spus că, potrivit oficialilor europeni, România este un model de redresare economică.

"Asta înseamnă că cheltuim cât producem şi ne-am ajustat cheltuielile statului după ceea ce poate această ţară. (...) Asta înseamnă să faci o politică ce duce România spre creştere economică'', a mai spus Boc.

Potrivit acestuia, România are în acest an 35 miliarde de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 45 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 32 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 31 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 42 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 56 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°