De ce dreapta s-a fărâmiţat şi a pierdut atât de brusc din importanţă după pierderea puterii?
Europarlamentarul PDL Cristian Preda atrăgea atenţia, într-o postare pe blogul personal din 22 aprilie, că „peste 13 luni au loc alegeri europene, iar peste 20 vom avea un nou preşedinte“, iar dreapta se fragmentează, în loc să se coaguleze. „Din două, una: fragmentarea va continua sau, dimpotrivă, va apărea un factor de coagulare“, mai scrie Preda, care trece în revistă puzderia de fundaţii şi partide de dreapta: PDL, Mişcarea Populară, Iniţiativa România Liberală, Noua Republică, Forţa Civică, PNŢCD, Alianţa D.A. resuscitată prin alianţa ultimelor două.
Deşi pe dreapta pare mare înghesuială şi agitaţie, opoziţia a sucombat. În parlament, majoritatea USL impune orice doreşte, fără piedici majore. Mircea Marian observa, într-un editorial – În sfârşit, o ştire bună: opoziţia parlamentară şi-a dat duhul –, publicat pe 25 aprilie în Evenimentul Zilei, că un singur parlamentar a votat împotrivă la numirea unor nume controversate în Autoritatea de Supraveghere Financiară. Un singur parlamentar s-a opus, alţii, care ar fi putut să o facă, s-au bucurat de funcţii mărunte în ASF, mici oscioare rămase de la ospăţul puterii.
Cum s-a ajuns aici? De ce dreapta s-a fărâmiţat, a slăbit, a pierdut atât de brusc din importanţă după pierderea puterii? Cea mai banală explicaţie ar fi că gonflarea partidului, cât timp a stat la putere, s-a făcut artificial, aşa că dezumflarea s-a produs rapid. Cei mai mulţi comentatori constată că dreapta nu are acum un lider autentic. Ioana Ene Dogioiu este de părere că nu de proiecte şi partide duce lipsă dreapta, ci de un politician capabil să coaguleze în jurul său toate aceste energii împrăştiate. „Noi, românii, am avut nevoie de un conducător, preferabil mână forte, pe care să-l urmăm, să-l iubim ş
