Tiberiu Dogaru 1 Un barbat de 33 ani, din comuna Vanatori, a ajuns in stare grava la spital dupa ce a intrat cu bicicleta intr-un podet. In urma cu cateva zile, Ion Lucan a mers in comuna invecinata, Lespezi, unde a consumat mai multe pahare cu alcool. Dupa ce s-a ametit bine, Ion Luca s-a urcat pe bicicleta pentru a pleca spre casa. “Pe un drum comunal aflat in panta, barbatul a pierdut controlul bicicletei si a directiei si a intrat intr-un podet. In urma impactului, biciclistul s-a ales cu mai multe leziuni, cum ar fi fractura de piramida nazala, traumatism cranio-facial, etc”, a declarat comisar sef al Politiei municipiului Pascani, Tiberiu Dogaru. Serviciul de Ambulanta a fost sesizat sa intervina de catre un trecator. Pacientul a fost transportat la Spitalul Municipal Pascani iar mai apoi la Spitalul de Neurochirurgie Iasi.