Public, de regulă, în acest loc texte în care poziţia mea de director al Institutului Naţional al Patrimoniului nu este, în mod direct, implicată. Voi face astăzi o excepţie (vor mai fi şi altele, sunt convins), dar nu pentru a-mi exprima atitudinea faţă de vorbele de scandal aruncate de domnul Dorin Dănilă cu privire la modul în care a fost restaurată ”Poarta Sărutului”. Cu domnul Dănilă lucrurile sunt clare. Domnia sa este nemulţumit că nu a obţinut un contract prin încredinţare directă a restaurării, contract pe care l-ar fi dorit a se ridica la valori cât mai mari. În plus, dacă restaurarea monumentului a fost, acum, atât de necesară, cauza se află la domnul Dănilă însuşi, care a realizat – după câte se pare, nu prea bine - , acum 10 ani, anterioara lucrare. Deci, nu mă interesează domnul Dănilă, care vrea să transforme Poarta Sărutului într-o Poartă (galbenă la faţă) a Discordiei. Mă interesează, în acest caz, două lucruri: protejarea monumentului, a Porţii Sărutului, a întregului ansamblu brâncuşian de la Târgu Jiu şi, de asemenea, apărarea Institutului Naţional al Patrimoniului (INP), instituţie de tradiţie şi de prestigiu, pe care, cu onoare, o conduc. În privinţa lucrărilor privind restaurarea Porţii Sărutului, lucrurile se prezintă astfel: Lucrarea INP a fost contractată, în luna august, în urma transmiterii unor selecţii de oferte la cel puţin 5 companii specializate în restaurări în piatră.Lucrarea efectivă de restaurare a Porţii Sărutului a fost realizată de societatea Grup Corint S.A. şi a debutat pe 5 septembrie. S-a lucrat într-un ritm susţinut pentru a duce lucrurile la bun sfârşit înainte de începerea sezonului rece.Recepţia lucrării s-a realizat pe 24 octombrie. Membrii comisiei de recepţie au constatat că au fost respectate toate procedurile legale. Lucrarea a avut toate avizele necesare, respectându-se prevederile contractuale. Până în acest mom