Din fericire, nu am stat în Kabul, mai precis în comandamentul ISAF situat în zona verde, decât zece zile, într-o misiune de informare şi documentare în domeniul operaţiilor psihologice şi informaţionale. Nu cred că aş fi rezistat într-o misiune obişnuită de şase luni, deoarece la doar trei zile după ce am ajuns, în luna mai 2007 (adică nu în mijlocul marilor călduri), în capitala Afganistanului, am făcut un puseu teribil de tensiune: altitudinea de 1800 de metri, smogul gros, căldura şi inerentele emoţii ale călătoriei m-au trântit imediat la pat.
Mi-am revenit rapid cu medicamente, dar…. dar colegii mi-au povestit că au mai fost cazuri de intoleranţă instantanee printre militari (inclusiv femei) la mediul ostil al Afganistanului, unde tutoror le creştea tensiunea cu două, trei puncte şi li se irita stomacul şi ficatul de la conservanţii şi e-urile prezente din plin în toate alimentele. Pentru un european, doar să stea acolo în acele condiţii dificile de climă, claustrare datorată măsurilor foarte severe de securitate, fără eforturi sau stress deosebite, este o mică performanţă şi un risc nici pe departe acoperit de cei 80-90 de euro pe zi cât primesc românii acum (atunci, în 2007, aveau 80 de dolari pe zi). Incredibil, dar în 2002 finanţiştii şi generalii de la Bucureşti îi trimiseseră pe oltenii din Bănie de la Batalionul 26 infanterie "Neagoe Basarab" la Kandahar, în fostul fief taliban cu doar 40 de dolari pe zi.
Pentru un roman, primul şoc afgan este zborul de circa 15 ore cu containerul zburător numit Hercules C130, având doar o escală de realimentare la Baku. Pe timpul zborului, în caz de urgenţă poţi să faci pipi doar dacă eşti bărbat, la o ţeavă instalată spre coada avionului, în rest rămâi înţepenit pe un scaun din plasă de curele. Când am aterizat la Baku, am considerat plimbarea prin aeroport drept o binecuvântare, dar imediat apoi mi-am d