Preşedintele Traian Băsescu spune că orice acţiune sau strategie privind grupurile vulnerabile trebuie elaborată în strictă relaţie cu valorile UE printre care demnitatea, nediscriminarea, egalitatea de şanse şi dreptul la libera circulaţie pentru toţi cetăţenii europeni, potrivit Mediafax.
"Situaţia romilor este un subiect de maximă actualitate nu doar prin ce se întâmplă astăzi în Europa, ci prin faptul că minoritatea romă continuă să fie cea mai săracă minoritate etnică din UE", a precizat şeful statului într-un mesaj transmis la conferinţa cu tema "Contribuţia fondurilor UE la integrarea romilor", care a fost citit de către consilierul Peter Eckstein Kovacs.
Preşedintele a subliniat în mesajul său că România are un număr mare de cetăţeni de etnie romă dintre care mulţi se află într-o situaţie foarte dificilă. "România este conştientă de necesitatea accelerării eforturilor interne pentru o mai bună integrare a comunităţii roma", a adăugat el, subliniind modelele de bună practică pe care România le implementează şi pe care le-ar putea promova la nivel comunitar.
"Condiţiile precare de locuire, lipsa actelor de proprietate, accesul restricţionat la serviciile de sănătate, abandonul şcolar, dependenţa de ajutorul social, slaba reprezentare politică, toate acestea sunt doar o parte dintre problemele cu care se confruntă comunitatea roma, indiferent de ţara despre care vorbim", a arătat şeful statului.
În opinia sa, "orice acţiune sau strategie privind grupurile vulnerabile este necesar să se facă în strictă relaţie cu valorile fundamentale al UE referitoare la drepturile omului, demnitate, nediscriminare, egalitate de şanse, reducerea decalajelor sociale şi economice, dar şi dreptul la libera circulaţie pentru toţi cetăţenii europeni din care fac parte şi cetăţenii români de etnie romă".
"Chestiunea romilor nu mai este demult doar o temă