Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Dreghiciu şi-a vândut tablourile la licitaţie pentru a studia la Milano

Publicat in Adevarul, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Diana Dreghiciu a organizat o prezentare de modă, după care a reuşit să vândă 11 lucrări personale. Tânăra designer vestimentar a reuşit să adune aseară o treime din suma totală de 15.500 de euro de care are nevoie pentru a studia în capitala modei.

Albaiulienii care cred în promovarea tinerelor talente au participat aseară la un bal de caritate, care a avut ca şi scop principal strângerea de fonduri pentru a Diana Dreghiciu, un talentat designer vestimentar, să-şi poată continua studiile în străinătate. Sub titlul „Art&Fashion“, evenimentul a cuprins o prezentare de modă, dar şi o licitaţie de tablouri.

Diana Dreghiciu (22 de ani) a absolvit în acest an Facultatea de Arte Vizuale din Oradea, secţia design vestimentar. Ea a câştigat concursul naţional de burse guvernamentale la secţia Artă şi a obţinut o bursă la Milano. Banii acordaţi de Ministerul Educaţiei acoperă doar cheltuielile de cazare, întreţinere şi transport pe durata unui an de master. Taxele de studiu se ridică la suma de 15.500 de euro.

Lucrări apreciate de public

Cele 11 tablouri ale colecţiei „Evoluţie“ au fost vândute toate la licitaţia de aseară. „A fost prima dată când am îndrăznit să scot la vânzare aceste tablouri. Sunt lucrările mele de suflet. Ilustrează stările de spirit prin care am trecut şi evoluţia mea din punct de vedere cronologic. Sunt o părticică din mine, din ceea ce sunt eu. Au ajutat la formarea mea“, a spus Diana Dreghiciu. Aceasta a spus că se bucură enorm că lucrările sale au plăcut publicului. „E un sentiment aparte. Mă bucură enorm că o parte din mine, prin intermediul acestor tablouri, va ajunge pe perete unei alte case. E un semn de apreciere a muncii“, a completat tânăra. Licitaţia a început de la preţul de 50 de euro.

Cel mai scum tablou vândut, „Viziunea Van Eyck“, a fost adjudecat pentru suma de 450 de euro. „Am achiziţionat două

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 27 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°