Extrem de pasionată de ceea ce face, Ileana Selbing a avut zeci de expoziţii de-a lungul timpului, lucrările sale fiind apreciate atât în ţară, cât şi în străinătate
Artista a deprins pasiunea pentru desen încă din timpul grădiniţei, iar după terminarea liceului avea să expună, pentru prima dată, lucrările sale, în faţa publicului.
„ Acea primă expoziţie mi-a dat un imbold pentru a-mi continua studiile de specialitate, vizitatorii încurajându-mă în acest sens“, ne-a spus Ileana Selbing. După terminarea facultăţii, sibianca s-a mutat, alături de sotul său, la Piteşti, unde s-a angajat ca profesoară, la Liceul de Artă Plastică. După 18 ani avea să revină la Sibiu, unde şi-a continuat cariera didactică.
Au urmat 15 ani alături de elevii de la Liceul Pedagogic, reuşind de-a lungul timpului să dezvolte creativitatea elevilor şi să îi atragă pe aceştia spre artele plastie, prin cursurile predate. Niciun moment însă, artista nu a renunţat la pasiunea sa pentru pictură. Lucrările sale au ajuns la Muzee de Artă din întreaga ţară, iar priceperea i-a fost recunoscută chiar şi la nivel internaţional. „ Foarte multe dintre tablouri s-au vândut în Germania, Ungaria, Norvegia, Anglia şi Olanda“, explică Ileana Selbing.
Prima expoziţie de grafică
Pe lângă pictură, artista a reuşit să realizeze şi o serie de lucrări grafice, pe care le-a expus la Galeria de Artă din Piaţa Mare sub denumirea de „Repere medievale sibiene“. Expoziţia reuneşte 43 de lucrări despre bisericile fortficate din judeţ, iar artista a dedicat trei ani realizării acesteia. „ Este prima expoziţie de acest gen, pe care am realizat-o. Lucrez de trei ani la ea, m-am documentat foarte mult, am ales unghiurile cu mare grijă, găsindu-l pe cel care m-a impresionat în mod deosebit. Aceste lucrări nu au fost făcute oricum, au necesitat foarte multă muncă şi am pus accent pe detalii“, a explic