Cea de-a cincea ediţie a „Serbărilor Zăpezii” s-a desfăşurat la Râşnov, chiar la începutul primăverii calendaristice. Cu toate că - cel puţin duminică - soarele strălucea „a primăvară”, pe pârtiile de pe Valea Cărbunării a fost zăpadă din belşug. Primăria Râşnov şi Clubul Şcolar „Dinamo” Râşnov au pregătit pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi în special a schiului mai multe concursuri.
Cel mai vârstnic schior:
86 de ani
Sâmbătă au avut loc competiţii de biatlon şi de sărituri cu schiurile, iar duminică au fost competiţii de biatlon şi de schi fond. Cea mai interesantă a fost însă întrecerea veteranilor, unde deschizător de pârtie a fost Constantin Vlădea, în vârstă de 86 de ani. „Este cel mai vârstnic biatlonist care an de an ne face cinstea de a deschide competiţia veteranilor. Constantin Vlădea a participat, în 1948, la Olimpiada Militară de la Saint Moritz“, ne-a declarat Adrian Veştea (foto stânga), primarul oraşului Râşnov. Pe lângă el, au mai fost schiori trecuţi de vârsta de 70 de ani. Circa 300 de sportivi din Râşnov şi din Braşov au luat parte la concursuri, cei mai buni fiind premiaţi de Primăria Râşnov. Fondul de premiere a fost de 70 de milioane de lei vechi.
Peste 4.000 de participanţi
Peste 4.000 de localnici şi turişti s-au adunat să serbeze zăpada pe Valea Cărbunării. Dacă cei mai mici nu au ratat săniuşul, părinţii şi bunicii lor s-au mulţumit să savureze mititei, bere şi vin fiert. La lăsarea serii, râşnovenii adunaţi la scena de la baza pârtiei au cântat şi au dansat alături de mari nume din muzica românească. Sâmbătă au concertat Dora, Marius Dragomir şi Andreea Bălan, iar duminică, Ovidiu Lăzăroiu, Ovidiu Rusu şi Mihai Budeanu, fostul component al trupei 3 Sud-Est.
Trambulinele vor fi gata
până în 2013
Toate aceste concursuri s-au desfăşurat în zona în care în 2013 va av