Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căncescu – cu spitalul în Justiţie

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2007 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat, ieri, că Spitalul Clinic Universitar se va construi la Hărman, chiar dacă „va trebui să ne adresăm Justiţiei”, adăugând că „sunt sigur că ni se va da dreptate şi vom începe construcţia acestui spital”.

Lucrările de construcţie a spitalului de la Hărman au beneficiat de o inaugurare somptuoasă în toamna anului trecut, atunci când la eveniment a participat şi Juan Pablo Berdoy, ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti.

Construcţia spitalului ar fi trebuit să înceapă în luna martie a acestui an, dar ea a fost blocată de municipiul Braşov, care şi-ar dori ca spitalul să se construiască în altă zonă a judeţului, mai precis la Ghimbav. În acest sens, municipalitatea a blocat vânzarea Spitalului Mârzescu, CJ Braşov propunându-şi ca din banii obţinuţi din vânzarea acestuia să finanţeze lucrările de la Hărman.

Construcţia spitalului va fi realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Consiliul Local Braşov, al Consiliul Local Hărman care a pus la dispoziţie un teren de 14 hectare, în parteneriat cu firma spaniolă IBADESA din Spania.

Firma spaniolă va proiecta construcţia, va aduce tehnologia şi antreprenorul, iar firme din România, care vor câştiga licitaţia, vor construi spitalul. Investiţia totală este de 40 de milioane de euro, finanţarea trebuind să fie asigurată de Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Braşov.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, pentru început, Guvernul spaniol va acorda un credit care va fi garantat de o bancă din România, pentru care Consiliul Judeţean va pune la dispoziţie terenuri şi clădirile a trei spitale din municipiu – Mârzescu, de Oncologie şi Dermatologie.

Spitalul Clinic Universitar Judeţean va avea 415 paturi, 11 clădiri interconectate, 22 de săli de consultaţii, 12 săli de operaţii, secţii de neu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum o ora
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie începe vineri

G4Media acum 13 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°