Vineri, 10 noiembrie, de la orele 18.30 si 21.00, la Teatrul Odeon (in cadrul Festivalului National de Teatru), Teatrul National din Cluj prezinta spectacolul de dans L’Oubli, pe un text al lui George Banu, cu Vava Stefanescu si Sylvain Groud (regia Mihai Maniutiu).
Uitarea, acest obstacol care rezida in neimplinirea dorintei, impiedica inlantuirea trupurilor si astfel duetul lor este descompus, gesturile fiind bivalent magnetice.
Dansatorii se resping atunci cind cuvintul ii apropie si se regasesc in memoria comuna. In fiecare miscare exista un paravan invizibil care o intrerupe, o lasa neterminata. Ei se joaca in unde marunte, in gesturi mici, lasind sensibil in jurul lor un cimp magnetic ce pare a fi emanat dinlauntru. Aceasta neputinta de a duce la capat este exploatata in cheia descrierii unei patologii amoroase ce se cladeste pe o cunoastere sensibila.
In L’Oubli partitura literara si scrisul coregrafic nu se dicteaza unul pe celalalt, ci sint fin disonante ca o bucata de Stravinsky. Miscarile sint instrumentele cuvintului, iar Vava si Sylvain devin viorile lui George Banu.
Corpul este spatiul intermediar intre neant si miscare.
Deschiderea semantica pe care o presupune coregrafia este conforma unei dimensiuni profund ludice, gesturile fiind preluari fragmentare de semne proprii unui comportament fizic epurat de rationalitate. Sint gesturi gindite intr-un registru al irationalului, in care intuitia este o forma necunoscuta a memoriei, iar emotia asumata in fata acestui dans este una de dislocare. Un tip de „alienare a trupurilor“ este acela care se sedimenteaza ca sentiment in spectator.
Dansul celor doi este autist, el nu te include ca privitor/voyeur in scriitura sa muta, aceasta fiind un exercitiu de iubire personala conceput ca un joc desfacut in interiorul relatiei de singuratate a fiintei cu trupul.