SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unui bătrîn de optzeci şi patru de ani, mintea i-a rămas la treizeci. Atunci s-a întîmplat să fie şi el şef cîtăva vreme, după care n-a mai fost nimic. Iar dacă n-a mai fost nimic, ce rost mai are să-ţi umpli memoria cu lucruri care nu contează?
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Unui bătrîn de optzeci şi patru de ani, mintea i-a rămas la treizeci. Atunci s-a întîmplat să fie şi el şef cîtăva vreme, după care n-a mai fost nimic. Iar dacă n-a mai fost nimic, ce rost mai are să-ţi umpli memoria cu lucruri care nu contează?
Bătrînul trecut de optzeci de ani m-a oprit pe stradă şi m-a întrebat: Mă, băiete, pe tine nu te cheamă Tudor Octavian? De cînd m-am cununat cu micul ecran, sînt întrebat uneori dacă eu sînt eu. Cauza nu e televiziunea, ci faptul că n-am maşină, că merg cu tramvaiul şi autobuzul. Maşină am avut cîndva şi nu mai am. Sînt unul din acei cetăţeni, foarte rari în toată lumea, care n-au forţat compensaţia. Dumnezeu ne-a făcut deştepţi într-o privinţă şi complet idioţi în alta. La volan sînt un idiot, drept care am depus carnetul de conducere la poliţie, ca nu cumva să mă simt dator, ca atîtea mii şi mii de idioţi la volan, să-mi dovedesc compensaţia într-un carnagiu pe şosea. Bătrînul mă ştia din armată, unde fusese staroste la UTC. Mi-a spus-o mîndru: Mă, băiete, eu am fost secretarul vostru de UTC. Pe toţi vă ştiu!
Ca să mă convingă, a închis ochii şi a recitat, dintr-o răsuflare şi în ordine alfabetică, zeci de nume. Ca într-un film rulat în mare viteză, numele au resuscitat, dintr-un străfund al uitării, chipuri, ticuri, imagini colective. Bătrînul continua să-mi zică "Mă, băiete" fiindcă aşa obişnuia să ne spună şi în anii cînd, pentru el, nu eram decît un nimeni din turmă. Numele ni-l reţinuse, pentru că aşa cerea funcţia, identitate însă nu aveau decît ofiţerii. Şi, bineînţele
