Cautand prin vechi dosare de familie, am gasit doua pagini dactilografiate, ingalbenite de timp. Am aruncat o privire superficiala, asteptandu-ma sa gasesc vreo scrisoare sau vreun document notarial, o lista cu bunuri sau, in cel mai fericit caz, actul de vanzare-cumparare al unei case burgheze pe care, ma gandeam naiv, sa o pot revendica. Mi-as fi ocupat zece-douazeci de ani din viata prin instante. Dar nu. Am gasit autobiografia bunicului meu. Nu stiu de ce si-a scris aceasta autobiografie, insa la inceputul anilor 1950, de cand colile dateaza, aveai nevoie de o astfel de hartie pentru orice fel de angajare, pentru a-ti inscrie copilul la liceu, pentru a putea promova, pentru a te putea muta. Scopul ei era simplu: asupra ta plana suspiciunea de vinovatie pe care tu trebuia sa o inlaturi, dand cat mai multe detalii verificabile asupra parcursului tau in viata, dar si asupra oamenilor cu care ai intrat in contact. Un astfel de document ar trebui inserat ori in manualul de literatura romana, ori in cel de istoria contemporana a Romaniei. Sau poate in ambele. Transcriu cu fidelitate continutul celor doua pagini pentru a oferi un modest studiu de caz: cum trebuia un om simplu sa-si recompuna autobiografia pentru a-si sustine o cerere si pentru a dovedi ca este un element sanatos, care merita ajutat de catre marinimoasa Republica Populara. Nu este un document din arhivele CNSAS, dar valoarea lui simbolica este la fel de mare. "Constantinescu Gheorghe, nascut in orasul Campina, raion Campina, regiunea Ploiesti la data de 3 noiembrie 1921 in prezent grefier principal la Tribunalul Popular Raional Reghin, regiunea Autonoma Maghiara, casatorit cu Lates Rozalia, am un copil de cinci ani. Nu am avere personala. Parintii mei sunt Constantinescu Vasile Chiriac si Constantinescu Voica. In trecut, tatal meu a fost birjar iar mama casnica. De la razboi incoace, tata nu mai lucreaza