Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii boşi din minerit, anchetaţi de poliţie pentru tichete de masă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 iulie 2013 ·

Daniel Burlan şi Daniel Olaru, doi foşti directori din mineritul Olteniei, au intrat în vizorul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Cei doi au fost audiaţi vineri în legătură cu un contract de cesiune în valoare de 1,6 milioane de lei. La ieşirea de la audierile desfăşurate la poliţie, Daniel Burlan, fostul director economic al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, precum şi Daniel Olaru, fostul director economic al aceleiaşi companii, au refuzat să facă prea multe declaraţii în legătură cu ancheta oamenilor legii. În schimb, Janeta Cosmulescu, avocata celor doi, a precizat că celor doi clienţi ai săi le-a fost adus la cunoştinţă faptul că a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, într-un dosar privind un contract de cesiune, în valoare de 1,6 milioane de lei. În circuitul financiar respectiv a fost implicată o societate furnizoare de tichete de masă din Bucureşti, fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia, precum şi Clubul Pandurii.

Tichetele de masă erau trecute mai întâi prin club

Ancheta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj are la bază o sesizare depusă de reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia (CEO), care a înglobat şi fosta Societate a Lignitului Oltenia. Şefii Complexului au descoperit că între firma furnizoare şi societatea din minerit şi energie era interpus Clubul Pandurii, controlat de Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. Tichetele de masă achitate de administraţia din minerit treceau mai întâi pe la Clubul Pandurii, apoi erau distribuite angajaţilor. Poliţiştii verifică dacă între firma din Bucureşti şi Clubul Pandurii a existat vreo înţelegere scrisă privind preluarea tichetelor de masă, dacă aceasta este autentică şi ce discounturi au fost oferite la bonurile de masă şi cine a beneficiat de acestea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°