Ofertele electorale ale lui 2004 nu sunt scutite de promisiuni supergeneroase; salarii minime si medii, alte venituri, apar mult sporite la orizontul lui 2008 (exprimate fiind in euro). Chiar daca judeci prin prisma unei dinamici inalte a PIB-ului, aprecierea anticipata sistematica a leului sau scoaterea unei parti din economia subterana la suprafata, unele cifre contrariaza.
Ai spune ca este inevitabil sa se intample asa intr-o competitie ce urmareste captarea bunavointei electoratului dincolo de nucleul dur al unei formatiuni politice. Mai mult, experienta arata ca un partid, odata ajuns la putere, este nevoit sa-si ajusteze oferta la constrangerile realitatii, chiar cu riscul de a dezamagi alegatori.
Pe de alta parte, intervine fenomenul de "invatare", in sensul ca numerosi cetateni pot deslusi mai bine o oferta realista de una ce pluseaza excesiv, ceea ce ar insemna ca batalia se duce pentru cei mai creduli.
Nu doresc sa intru intr-o analiza a cifrelor cu care se opereaza in actuala campanie; am aratat de ce consider ca este neplauzibil sa creasca salariile, pe ansamblul economiei, in patru ani, cu peste 60%, in termeni reali. In schimb, cred ca merita sa meditam la un aspect. Sa acceptam ipoteza ca Romania este primita in UE in 2007.
Dupa cum s-a desfasurat frecvent discutia publica legata de aderarea la Uniune, este de presupus ca numerosi cetateni romani vad in UE un fel de "pays de cocagne", un taram al fagaduintei – unde curg laptele si mierea.
Este adevarat ca cetatenii romani care lucreaza in tari ale Uniunii trimit acasa peste 2 miliarde de euro anual, ca povestesc celor ramasi acasa cat de bine traiesc cei mai multi dintre locuitorii acelor tari. Dar aceasta comparatie nu trebuie sa obscurizeze realitatea decalajelor de dezvoltare si de productivitate, cum se munceste acolo.
Intrarea Romani