Orasul i se infatiseaza calatorului ca o intruchipare fantasmagorica, e ingropat in zapada, blocurile sint acoperite pina la etajul al doilea, chiar si statuia lui Lenin e infasurata in nea, totul pare abandonat, iar gheata neagra face circulatia un chin. Cladiri pompoase, facute sa impresioneze, rod al realismului socialist, alterneaza cu altele parasite si gramezi de utilaje ruginite. Despre Vorcuta s-a aflat dupa ce a aparut Arhipelagul Gulag al lui Soljenitin; o regiune intinsa, din bazinul Peciora, cu cele mai scazute temperaturi si cele mai mari zapezi din marginea Europei. Tinutul e strabatut de una dintre cele mai nordice linii ferate din lume, construita din ordinul lui Stalin, cu detinuti; o mie de kilometri care legau lagarele intre ele, istoria orala relatind ca, pentru fiecare traversa, s-au inregistrat cam doi morti. Cartea lui Soljenitin si-a facut cu greu loc in constiinta publica; chiar dupa ce crimele staliniste au fost recunoscute, s-a intins ca o molima, in "opinia publica", parerea ca "nu trebuie sa rascolim trecutul". Iar celor care voiau "sa-si aduca aminte" li se bara accesul la documente, dosarele au fost treptat distruse. "Marea polara a uitarii, scrie Soljenitin, clipoceste deasupra lor". Cartea sa a fost scrisa fara a putea apela la documente oficiale. S-a bazat pe memoria sa si pe experientele sale, precum si pe relatari, amintiri, scrisori puse la dispozitie de 227 de martori. Au trecut decenii pina ce ideea comemorarii victimelor si-a facut loc. Consiliat de presedintele Memorialului Gulag, o asociatie cu zeci de filiale in toata Rusia, care-si propune pastrarea amintirilor fostilor detinuti, dar si a urmasilor acestora, la care au aderat istorici, activisti ai drepturilor omului si jurnalisti, Mark Talpin porneste intr-o excursie inedita: ia trenul spre Vorcuta, decis sa descopere lumea aceea cindva interzisa privitorilor din afara. De