Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul, chemat în instanţă la Braşov de 1.200 de pensionari

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 9 martie 2010 ·

Ei cer aplicarea Legii 250, care prevede ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar duce punctul de pensie la peste 820 de lei

Astăzi, pensionarii din Sindicatul Liber al Pensionarilor Braşov acţionează Guvernul în judecată pentru nerespectarea Legii 250. „Am definitivat toate actele necesare, am adunat peste 1.200 de semnături, iar mâine (astăzi – n.r.) vom depune dosarul prin care chemăm Guvernul în instanţă la Tribunalul Braşov. Mai departe, vom vedea ce se întâmplă”, a declarat, ieri, Vasile Zaharescu, preşedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor Braşov. Potrivit sursei citate, chemarea în instanţă se face prin Casa de Pensii şi este foarte posibil ca şi celelalte 43 de filiale ale Federaţiei să aibă o acţiune similară. „Noi vrem să forţăm mâna Guvernului să-şi pună în aplicare propriile legi. Nu ştiu dacă se va întâmpla ceva sau nu. Am însă răspunsul de la Curtea Constituţională, care mi-au spus că acţiunea Guvernului de a amâna punerea în aplicare a legilor este neconstituţională. Ei au gândit aceste legi în 2008, ei le-au aprobat, iar acum nu sunt puse în aplicare pentru că, spun ei, nu sunt bani. Noi nu vrem nimic în plus, vrem doar să fie respectată legea”, a subliniat Vasile Zaharescu. Pensionarii sunt nemulţumiţi că Legea 250, aprobată în 2008, nu a fost pusă în aplicare nici acum. Legea 250 prevede ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar duce valoarea punctului de pensie la peste 820 de lei. În prezent, valoarea punctului de pensie este 732 de lei. „Dacă justiţia română va spune că nu avem dreptate, ne vom adresa la CEDO. Trebuie să menţionez că cei din Federaţia Europeană a Pensionarilor ne-au dat dreptate şi au intervenit la Comisia Socială a UE. Aceştia ne-au promis că vor fi lângă noi în demersul nostru şi vor încerca să de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 46 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Teodora Munteanu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei

Crai Nou acum 20 minute
Teodora Munteanu, actual viceprimar al municipiului Suceava, şi-a depus ieri candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Suceava şi cea de consilier local în CL Suceava. „Candidez independent, dar nu sunt singură” a declarat ea. Teodora Mun

Cum vor circula trenurile de metrou în perioada zilelor libere de 1 Mai şi în noaptea de Înviere

Ziare.com acum 4 ore
Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute, potrivit Metrorex, care a făcut public program

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°