Cancelarul Angela Merkel s-a arătat "suverană", în timp ce rivalul său, Peer Steinbrück, nu a mai derapat în cadrul singurei dezbateri televizate, terminată la egalitate, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative germane, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"A fost un meci nul", a apreciat săptămânalul german Der Spiegel, în ediţia electronică. Iar, potrivit institutului de sondaje Forsa, 44% dintre germani au apreciat că Merkel a câştigat duelul, în timp ce 43% dintre ei l-au considerat învingător pe social-democratul Peer Steinbrück.
Conform unui alt sondaj, efectuat de Intrafest Dimap pentru postul de televiziune ARD, 49% dintre germani îi atribuie victoria lui Steinbrück, faţă de 44% lui Merkel.
"Cancelarul şi rivalul său au supravieţuit duelului şi nimeni nu s-a acoperit de ridicol", a remarcat pe Internet cotidianul de centru-stânga Süddeutsche Zeitung. Însă "victoria şi înfrângerea sunt adesea o chestiune de interpretare", a mai notat publicaţia germană.
"Cancelarul şi candidatul - un duel între oameni egali (...) Steinbrück a luptat, Merkel a rămas prudentă", a scris cotidianul conservator Die Welt.
Învingătorii serii, potrivit ediţiei online a cotidianului popular Bild, au fost fostul candidat la concursul Eurovision devenit prezentator, Stefan Raab, fiind unul dintre cei patru moderatori, şi colierul cancelarului, în culorile naţionale ale Germaniei - negru, roşu şi galben -, care a încins spiritele pe Twitter.
Merkel, în vârstă de 59 de ani, şi-a apărat bilanţul, sperând la un nou mandat de patru ani după alegerile din 22 septembrie, în timp ce Steinbrück, în vârstă de 66 de ani, fost ministru de Finanţe al actualului cancelar în timpul "marii coaliţii" din perioada 2005-2009, a pledat pentru reforme sociale.
"Dumneavoastră mă cunoaşteţi (...) Am avut patru ani buni în Germania", a subliniat Merkel, promiţând