Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO şi VIDEO Procurorii au finalizat ancheta în cazul acccidentului produs pe DN6, soldat cu trei morţi. Tatăl şi-a ucis intenţionat copiii: a intrat cu maşina sub un TIR

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Cristian Roşu, în vârstă de 38 de ani, din comuna doljeană Coşoveni, şi-a dus familia sub roţile unui TIR. Martorii au declarat că au văzut cum şoferul a intrat intenţionat cu maşina în autocamion.Teribilul accident a avut loc pe data de 4 iulie.

Bărbatul a hotărât să îşi pună capăt zilelor şi a intrat intenţionat cu maşina sub un TIR luând cu el în mormânt şi cei doi copii ai săi, o fată de 13 ani şi un băiat de 5 ani. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au deschis imediat dosar penal pentru omor desoebit de grav, însă au dispus neînceperea urmăririi penale, pentru că autorul a decedat. „Din coroborarea actelor de cercetare efectuate în cauză, rezultă că impactul produs pe DN 6, la km 209+100, între autovehiculul condus de Marian Stan Ruţă şi autovehiculul condus de numitul Cristian Nelu Roşu, a avut loc datorită acţiunii voluntare a acestuia din urmă“, este concluzia la care au ajuns anchetatorii“, este concluzia procurorilor.

VIDEO Un tată şi-a omorât intenţionat copiii. A intrat cu maşina sub un tir. Atenţie, imagini şocante!

Maşina lui Cristian Roşu s-a făcut praf sub roţile unui tir care mergea regulamentar, din sens opus. Martorii au declarat pe data de 4 iulie, că şoferul nu a frânat absolut deloc şi a provocat intenţionat accidentul. Tragicul eveniment a avut loc pe DN 6 între Coşoveni şi Leu. „A intrat intenţionat cu maşina sub TIR. Se vede clar. Nu există urme de frânare. Soţia era plecată în Spania, iar din câte am auzit aveau certuri“, a spus Cornel Băcanu.

Bărbatul a decis să îşi pună capăt zilelor împreună cu cei doi copii, după ce s-a certat cu soţia. Femeia plecase în Spania la cules de afine să le ofere celor doi îngeraşi o viaţă mai bună.

Ca să se răzbune, Cristian Roşu, a luat copiii şi i-a urcat în maşină sub pretextul că îi duce să le cumpere îngheţată. Pe drum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°