Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saddam nu e Carlos Sacalul

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 octombrie 2005 ·

Saddam Hussein, "asul de pica" din pachetul de carti de joc pe care coalitia americana din Irak le-a acordat celor mai importante figuri din timpul fostului regim, apare astazi in fata judecatorilor.

Glorie si decadenta. Asa pot fi caracterizati cei 24 de ani in care Saddam Hussein s-a aflat la carma Irakului si in care a pozat in "aparator al resurectiei arabe". Astazi, "macelarul de la Bagdad" va aparea in fata celor 20 de judecatori ai Tribunalului Special Irakian, pregatiti in secret in Marea Britanie, pentru a da socoteala pentru faptele sale - un razboi cu Iranul, o invazie militara in Kuweit si implicarea in doua conflicte armate impotriva coalitiei internationale. Fostul presedinte si sapte dintre oamenii sai de incredere vor fi judecati pentru masacrarea, in 1982, a 143 de sateni din Dujaïl, o localitate situata la nord de Bagdad.

UN SINGUR AVOCAT. Saddam este reprezentat de un singur avocat, desi, imediat dupa ce a ajuns in mainile americanilor, in decembrie 2003, aproximativ 2.000 de magistrati si-au oferit gratuit serviciile familiei "macelarului de la Bagdad". Familia lui Saddam a renuntat insa la acest ajutor.

Se pare ca unicul avocat al apararii, irakianul Khalil Al-Doulaïmi, a fost o alegere buna, caci niciodata el nu si-a facut publica strategia si nici nu s-a lansat in declaratii de orice fel. Planul de bataie al lui Al-Doulaïmi a fost anevoios, scrie Agentia France Presse, in contextul in care magistratului i-au lipsit resursele financiare si accesul la clientul sau. El a primit insa tot sprijinul lui Abdel Haq Alani, un avocat stabilit la Londra si unul dintre apropiatii familiei lui Saddam, care a declarat in repetate randuri ca procesul nu are cum sa fie corect din "ratiuni politice", interesate.

Soarta lui Saddam a fost deja pecetluita. Procesul este doar un test pentru sistemul juridic international, o campanie de im

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 48 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°