O coliziune între două trenuri s-a produs miercuri într-o gară din apropiere de Lisabona, provocând rănirea mai multor persoane, au anunţat serviciile de intervenţie şi Căile ferate portugheze (CP), relatează AFP, potrivit Mediafax.
"În acest stadiu, informaţiile noastre nu menţionează decât răniţi uşor", a declarat presei locale purtătoarea de cuvânt a CP, Ana Portela, fără a putea preciza numărul lor.
Pe site-ul său, serviciul de Protecţie Civilă a anunţat că o "coliziune între două trenuri" s-a produs la gara Caxias, la scurt timp după ora locală 14.00 (16.00, ora României).
Conform agenţiei Lusa, un tren ar fi lovit o altă garnitură care staţiona. O coliziune între două trenuri s-a produs miercuri într-o gară din apropiere de Lisabona, provocând rănirea mai multor persoane, au anunţat serviciile de intervenţie şi Căile ferate portugheze (CP), relatează AFP, potrivit Mediafax.
"În acest stadiu, informaţiile noastre nu menţionează decât răniţi uşor", a declarat presei locale purtătoarea de cuvânt a CP, Ana Portela, fără a putea preciza numărul lor.
Pe site-ul său, serviciul de Protecţie Civilă a anunţat că o "coliziune între două trenuri" s-a produs la gara Caxias, la scurt timp după ora locală 14.00 (16.00, ora României).
Conform agenţiei Lusa, un tren ar fi lovit o altă garnitură care staţiona.